Ce să alegi pentru vacanța ta – Egipt sau Grecia?

Publicat: 30 06. 2022, 14:20

Este foarte dificil când trebuie să alegi între două destinații turistice atrăgătoare, însă timpul nu îți permite să le bifezi pe amândouă într-un concediu. Pentru a-ți fi mai ușor să te decizi, vom face o comparație între Grecia și Egipt, care sperăm să te ajute.

De ce să alegi Egiptul?

Dacă visezi la o vacanta Egipt află că te poți bucura de niște experiențe interesante. În primul rând, trebuie să știi că este de preferat să vizitezi Egiptul în perioade în care la noi e puțin mai răcoare și probabil nu ai alege o vacanță la mare. De ce? Pentru că este foarte diferită clima, iar dacă te vei duce în Egipt în luna iulie sau august este posibil să ai parte de un disconfort termic destul de mare.

Pe lângă acest aspect, Egiptul îți oferă o mulțime de resorturi de lux în care te poți bucura de relaxare, plaje întinse cu nisip fin și ape cristaline. În plus, în Egipt poți vizita obiective turistice unice, cum ar fi Marile Piramide și Valea Regilor, obiective pe care foarte multe persoane își doresc să le viziteze. Deșertul și o plimbare cu cămilele prin nisipurile fine ale acestuia poate fi o experiență unică și de neegalat, chiar dacă vei înfrunta o caniculă cum nu ai mai întâlnit.

De ce să alegi o vacanță în Grecia?

Spre deosebire de Egipt, Grecia se întinde pe mai multe insule, unele mai sudice, unde te poți bucura de soare și în perioada mai rece de la noi, cum ar fi Creta, altele cu climat asemănător cu al nostru cum ar fi insula Thassos sau zona continentală. Cu ape turcoaz și plaje cu nisip fin, Grecia se numără printre favoritele turiștilor atunci când vine vorba de relaxare.

În același timp, bucătăria grecească se pliază pe poftele oricui, o masă la tavernele locale poate fi de neuitat. Conștienți că veniturile lor cele mai multe se trag din turism, grecii sunt de neîntrecut la capitolul amabilitate și ospitalitate. Obiective turistice vei găsi și în Grecia, renumiți fiind pentru istoria lor. Astfel că te vei putea îndrepta către Meteora unde poți admira peisaje mirifice sau poți alege să vizitezi leagănul civilizației europene în Creta la Palatul Knossos. O vacanta Grecia trebuie să fie pe lista ta de dorințe, pentru că în acest fel te vei bucura de o multitudine de experiențe inedite.