Cel mai tare banc cu Bulă | De ce moneda de 2 euro e mai valoroasă decât bancnota de 5 euro

Publicat: 29 06. 2022, 09:24

Gândul vă aduce astăzi cel mai tare banc cu Bulă! De ce moneda de 2 euro e mai valoroasă decât bancnota de 5 euro?

Bulă se plimbă agale, pe aleea din faţa unei frizerii. Frizerul îl vede şi îi spune tipului pe care tocmai îl tundea:

– L-ai văzut pe băiatul care tot trece pe alee? Bulă e cel mai prost copil din căţi am întâlnit! Uite, o să îţi arăt!

Deschide uşa şi îl cheamă pe Bulă. Scoate o bancnotă de 5 euro şi o monedă de 2 euro. Cu bancnota într-o mînă şi moneda în cealaltă, îi zice:

– Băiete, ia uite aici! Ce alegi?

Bulă ia moneda de 2 euro şi pleacă.

– Ai văzut? E cel mai prost copil! Niciodată nu alege bancnota, e prea prost! Nu se învaţă minte, niciodată!

După ce termină cu tunsul, tipul iese din frizerie şi îl observă pe Bulă care mânca o îngheţată. Merge la el şi îl întreabă:

– Băiete, am înţeles că de fiecare dată, tu alegi moneda în locul bancnotei. Chiar nu poţi face diferenţa? Nu-ţi dai seama care din cele două e mai valoroasă?

– Ba da, îmi dau seama. Dar atunci când voi alege bancnota, crezi că mă va mai pune să aleg vreodată?!