Confruntările continuă în Nagorno-Karabah, în pofida armistițiului dintre Armenia și Azerbaidjan

Publicat: 13 10. 2020, 22:58
Confruntările continuă în Nagorno-Karabah, în pofida armistițiului dintre Armenia și Azerbaidjan. Sursa foto: Profimedia

Conflictul armat dintre forțele separatiste armene din Nagorno-Karabah și Armata azeră au continuat în cursul zilei de marți, pentru a patra zi consecutivă de la semnarea armistițiului dintre cele două părți, mediat de Rusia.

Între timp, Crucea Roșie estimează că sute de mii de civili sunt afectați de conflict, după cum informează Agerpres.

Cele două părți continuă să își atribuie reciproc responsabilitatea pentru confruntările care s-au soldat până acum cu peste 600 de morți, dintre care 73 de civili, potrivit unor bilanțuri parțiale.

În continuare, Azerbaidjanul nu comunică numărul militarilor săi decedați în conflict.

„Astăzi, după două săptămâni de lupte intense şi care din nefericire se intensifică (…), vedem că sute de mii de persoane sunt deja afectate în regiune”, spune prin intermediul unui comunicat directorul pentru regiunea Eurasia al Comitetului Internaţional al Crucii Roşii, Martin Schuepp.

Acesta a adăugat că, potrivit armistițiului negociat la Moscova, continuă discuțiile dintre cele două părți în ceea ce privește eventuale schimburi de prizonieri și de corpuri ale militarilor uciși.

Care este situația de pe front?

Separatiștii din Nagorno-Karabah acuză Armata Azerbaidjanului că ar fi lansat o triplă ofensivă, la sud, nord și nord-est de republica autoproclamată.

De partea sa, Azerbaidjanul susține că respectă armistițiul și îi acuză pe armeni că ar bombarda mai multe districte azere.

Potrivit presei, Azerbaidjanul pare să fi cucerit câteva teritorii de la începutul războiului, dar nu a reușit să obțină un avantaj semnificativ în raport cu separatiștii, care continuă să controleze zonele muntoase.

Sute de soldați și un număr încă necunoscut de civili au murit ca urmare a violențelor din Nagorno-Karabah din 27 septembrie până în prezent. De altfel, conflictul actual este cel mai grav din Nagorno-Karabah din 1994 până astăzi.

Regiunea Nagorno-Karabah este recunoscută la nivel internațional ca fiind parte a Azerbaidjanului. Cu toate acestea, de facto, aceasta se află sub controlul forțelor armene din 1994 și are o populație majoritar armeană.

Conflictul dintre Armenia și Azerbaidjan cu privire la regiunea Nagorno-Karabah a provocat îngrijorare în rândul statelor occidentale, întrucât ar putea spori instabilitatea din regiunea Caucazului, zonă tranzitată de importante conducte de petrol și gaze naturale.