Criză în sistemul de SĂNĂTATE. Bolnavi fără medicamente și analizele amânate: „Pot să mor până găsesc programare”

Publicat: 17 11. 2023, 10:37
Actualizat: 17 11. 2023, 12:39
Sursa foto: Facebook/ Federatia Sanitas din Romania

Mii de angajați din domeniile Sănătate, Poliție, Transporturi și Minerit au ieșit, zilele trecute, în stradă, nemulțumiți de legea pensiilor, de cea a salarizării, precum și de creșterea costului vieții.

Proteste de amploare au avut loc la Asistența Socială și Direcțiile de Sănătate Publică din mai multe județe, precum și în rândul farmaciștilor. În contextul lipsei de fonduri din sistemul de sănătate, pacienții se confruntă cu dificultăți majore în ceea ce privește tratamentul din spitale. Bolnavii se plâng că nu mai primesc medicamente și analize plătite de stat.

„În ianuarie mă programează dacă vreau. Dacă nu, să mă duc să mi le fac la privat. La fel şi la tomograf. Spune după patru decembrie pentru că nu mai avem bani. Păi după patru decembrie aş putea să mor”, spune un pacient revoltat.

La Spitalul Colțea din București, unde sunt tratați lunar 2.000 de bolnavi de cancer, programul de oncologie este în pericol din cauza lipsei de fonduri.

Managerul spitalului a avertizat: „Am reușit să luăm citostatice pe datorie pentru patru luni. Riscul cel mai mare este să nu mai putem trata pacienții cu afecțiuni oncologice dacă situația asta persistă și plățile către spitale pentru programele naționale nu sunt efectuate.”

Situația se repetă la mai multe spitale din București care au semnalat oficial guvernului că au ajuns la limita resurselor financiare ce ar putea afecta întreaga activitate a spitalului unde sunt tratați zilnic sute de copii.

Proteste ale angajaților din sectoare vitale din România

Peste 3.000 de angajați din domeniile căilor ferate, poliție locală, minerit, agricultură și silvicultură au exprimat, joi, nemulțumirile lor în fața guvernului.

„Trebuie să trezim guvernanții! Este un proiect de lege bolnav, un draft de lege nociv”, a declarat un sindicalist.

Protestatarii sunt revoltați de creșterea vârstei de pensionare și de faptul că munca în condiții grele nu îi ajută să iasă la pensie anticipat.

„Acest proiect de lege distruge viața românilor. Vor fi obligați să muncească până la moarte.”

Constantin Crețan, președintele Federației Naționale a Muncii, a acuzat guvernul că minte și că drepturile dispar odată cu legea pensiilor.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului a anunțat că proiectul poate suferi modificări până luni, când va fi supus votului în Camera Deputaților, forul decizional, potrivit Observatornews.ro.