Dan Barna, dezvăluire explozivă: Ludovic Orban a respins vineri propunerea USR de a intra la guvernare. Anticipatele sunt miza zero

Publicat: 09 02. 2020, 17:05
8 ȘTIRI DE LA ORA 8. Anunțul lui Barna: Agenția pentru Investiții în Sănătate va construi spitalele care aparțin de Ministerul Sănătății

Dan Barna a dezvăluit duminică la Digi24 că Ludovic Orban a respins ideea intrării USR la guvernare, în cazul în care nu vor avea loc alegeri anticipate. Liderul USR s-a arătat nemulțumit că guvernul liberal a îndeplinit doar 4 din cele 18 puncte agreate în acordul politic pentru susținerea Executivului.

Am avut vineri un dialog cu premierul Orban , ne vom auzi şi mâine. Proiectul de anticipate îl susţinem cu toată energia şi toate resursele, suntem cumva aliniaţi pe ceea ce urmează să se întâmple în perioada următoare. Obiectivul este să avem două guverne care să pice în Parlament, să intrăm în linie dreaptă pentru a putea avea alegeri anticipate”, a spus Barna, potrivit digi24.ro.

Întrebat dacă se aşteaptă la piedici din partea PSD, Barna a răspuns: “Sigur că nu aşteptăm ca domnul Ciolacu sau cei din PSD să aplaude sau să aducă braţe de flori la Parlament. Mai este jocul îndoielnic dinspre domnul Tăriceanu, ştim că domnul Ponta este un electron liber greu previzibil, acum sunt mai multe elemente care trebuie avute în vedere. Mergem pe linia despre care am vorbit, miza este ca România să aibă anticipate pentru că altfel aruncăm un an la gunoi pentru România. Dincolo de tot spectacolul politic pe care îl vedem declarat în realitate vom avea un an de neguvernare reală, ceea ce nu cred că această ţară mai merită după cinci ani şi jumătate de Liviu Dragnea”.

Barna a mai spus că a discutat cu Ludovic Otban şi despre intrarea la guvernare a USR dacă nu se va ajunge la alegeri anticipate.

Am avut această discuţie. Premierul Orban în discuţia de vineri a declinat această disponibilitate a noastră, această ofertă, să vedem şi în discuţia de la începutul săptămânii când voi repeta propunerea noastră, în situaţia în care nu ajungem la anticipate, este varianta pentru cazul în care nu se reuşeşte constituirea acelei majorităţi necesare să mergem la anticipate. Anticipatele sunt miza zero şi prioritatea principală”, a mai spus Dan Barna.

Barna despre un posibil blat PNL-PSD

Barna a fost întrebat și despre presupusa înțelegere PNL-PSD privind sacrificarea primarilor în două tururi. „Existența acestui scenariu va fi confirmată exact de atitudinea PNL în etapa de pregătire a alegerilor locale și de desemnare a candidaților”, a răspuns el.

Dacă nu există colaborare deschisă în orașe și municipiile unde putem scăpa cu adevărat de PSD, având colaborare cu cei de la PNL, dacă nu există această deschidere – mesajele din ultimele zile nu o confirmă, atunci putem pune, într-adevăr, problema unei înțelegeri a vechilor dinozauri a politicii românești. Dacă lucrurile însă merg în logica asta, în care avem șansă să trimitem mulți primari PSD acasă, atunci putem spune că e un context politic”, a mai spus liderul USR.

De asemenea, Dan Barna a spus că din acordul semnat între USR și PNL, înainte de guvernarea Orban, au fost bifate 4 din 18 puncte. „În audierile parlamentare care vor umra vom discuta despre aceste lucruri agreate, dar destul de puține întâmplate”, a precizat el.