Date valoroase ale cercetării vaccinului COVID-19, vizate de hackerii ruși și nord-coreeni

Publicat: 15 11. 2020, 23:16

Microsoft a dezvăluit că a detectat încercări făcute de hackeri susținuți de Rusia și Coreea de Nord, de a fura date valoroase de la companii farmaceutice de vârf implicate în eforturile de dezvoltare a vaccinului COVID-19.

Gigantul tehnologic, într-o postare pe blog, a informat că atacurile au vizat șapte companii din SUA, Canada, Franța, India și Coreea de Sud. Compania a blocat majoritatea atacurilor, dar Microsoft a recunoscut că unele încercări  au avut succes.

Compania a refuzat să dezvăluie ce cercetători au fost vizați, dar a menționat că acestea includeau organizații de cercetare clinică care desfășurau studii de vaccin și o alta care a dezvoltat un test COVID-19. 

„Credem că aceste atacuri ar trebui condamnate de toată societatea civilizată”, a declarat Tom Burt, reprezentantul securității clienților Microsoft.

Trei grupuri de hackeri, identificate de gigantul tehnologic

Gigantul tehnologic a dat vina pentru atacuri asupra a trei grupuri distincte de hackeri. Grupul rus, pe care Microsoft îl numește Strontium, dar este mai bine cunoscut sub numele de APT28 sau Fancy Bear. Poate fi cel mai bine cunoscut pentru operațiunile sale de dezinformare și hacking în perioada premergătoare alegerilor prezidențiale din 2016.

Celelalte două grupuri sunt susținute de regimul nord-coreean, unul pe care Microsoft il numește Zinc, dar este mai bine cunoscut sub numele de Grupul Lazarus, care a folosit e-mailuri țintite, deghizate în recrutori, în efortul de a fura parole.

Cu toate acestea, se știe puțin despre celălalt grup de hackeri susținut de Coreea de Nord, pe care Microsoft îl numește Cerium. 

Acesta este cel mai recent efort al hackerilor care încearcă să exploateze pandemia COVID-19 pentru propriile lor obiective. La începutul acestui an, FBI a avertizat că hackerii vor încerca să fure cercetarea vaccinului împotriva coronavirusului.