DECLARAȚII. Ludovic Orban despre prognoza Comisiei Europene cu privire la deficitul bugetar: „Timpul va dovedi cine are dreptate”

Publicat: 06 05. 2020, 21:10
Actualizat: 06 05. 2020, 21:13

Întrebat de prognoza Guvernului cu privire la  deficitul bugetar al României și prognoza realizată de Comisia Europeană, diferită de cea a ministrului de Finanțe, premierul a spus astăzi că „timpul va dovedi cine are dreptate”

„Acestea sunt estimările noastre în urma rezultatului realizat de Comisia Nationala de Strategie si Prognoza. Timpul va dovedi cine are dreptate. Noi suntem preocupati de apărarea sănătății vieții românilor, de o implementare graduală a fiecărui pas si punem la punct programul de repornire a economiei care să ne permită trecerea rapidă peste această criză provocată de epidemie”.

Comisia Europeană prognozează o recesiune economică de proporții istorice a Uniunii Europene. România se află între primele cinci state membre ale Uniunii Europene care vor înregistra cel mai mare deficit bugetar din Uniune,

Potrivit Comisiei Europene, statele care vor consemna cel mai ridicat nivel al deficitului bugetar sunt Italia (11,1%), Spania (10,1%), Franța (9,9%), Polonia (9,5%), România (9,2%).

Deficitul guvernamental, în cazul României,  este preconizat să crească până la 9,2% din PIB în 2020, de la un nivel de 4,3% din PIB în 2019 și avertizează că  deficitul guvernamental al României ar urma să continue să crească în 2021, până la aproximativ 11,4% din PIB.

România a avut în 2019 cel mai mare deficit guvernamental din UE. Acest fapt a determinat Comisia Europeană să deschidă, la data de 4 martie, procedura de deficit excesiv în raport cu autoritățile de la București, însă măsura nu a fost continuată din cauza izbucnirii pandemiei.

Statele cu cel mai scăzut nivel al deficitului guvernamental în 2020 vor fi Ungaria (5,2%), Luxemburg (4,8%) și Bulgaria (2,8%).

Ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, declara pe 15 aprilie principalele coordonate ale rectificării bugetare

„Comisia de prognoză estimează o contracție de -1,9% din PIB, iar deficitul bugetului este estimat la 72 mld lei, adică 6,7% din PIB”, a declarat ministrul.