Dorin Recean, la Moldova Romania CAPITAL BRIDGES: Vrem să interconectăm piețele de capital, activele să fie uşor accesibile din Bucureşti

Publicat: 27 03. 2024, 18:52

Dorin Recean, premierul din Republica Moldova, susține că scopul autorităților de la Chișinău este să interconecteze pieţele de capital din Republica Moldova şi România, astfel încât activele să fie accesibile uşor din Bucureşti.

Seful Executivului de la Chișinău a participat la cea de-a doua ediție a Forumului Moldova – România: Capital Bridges, organizat de Bursa de Valori de la București, împreună cu parteneri din România și Republica Moldova.

Premierul de la Chișinău a subliniat că acest eveniment are loc „într-o zi cu adevărat semnificativă pentru ambele maluri ale Prutului – 106 ani de la unirea Basarabiei cu România”.

Suntem uniți prin trecutul nostru comun, limba pe care o vorbim și cultură, iar astăzi, consolidăm legăturile noastre bilaterale, construind noi poduri între afacerile din Republica Moldova și investitorii străini și punând în valoare oportunitățile economice ale ambelor țări, a declarat Dorin Recean.

De asemenea, oficialii s-au mai referit la proiectele de infrastructură, realizate prin efort comun, dar și la cooperarea în domeniul energetic, subliniind realizările majore pe acest segment. Părțile au discutat și despre importanța valorificării potențialului economic, cu accent pe atragerea investițiilor și crearea noilor locuri de muncă.

Șeful Executivului de la Chișinău a apreciat suportul oferit de România în toate domeniile-cheie pentru dezvoltarea țării noastre, accentuând, în mod special, sprijinul continuu al dezideratului european al Republicii Moldova.

Aderarea la Uniunea Europeană este obiectivul prioritar al țării noastre, iar România este partenerul care ne ajută să pășim cu încredere pe această cale, a spus Recean.

Alte subiecte discutate au vizat agenda moldo-română, cooperarea economică dintre cele două state, procesul de aderare a R. Moldova la Uniunea Europeană, dar și alte subiecte de interes pentru relația bilaterală dintre Republica Moldova și România au fost discutate, la București.

CITEȘTE ȘI:

Maia Sandu, mesaj de ZIUA UNIRII: Să punem în valoare legăturile dintre oamenii de pe cele două maluri ale Prutului

Nicolae Ciucă, de ZIUA UNIRII Basarabiei cu România: Bucureștiul este farul care ghidează Chișinăul în revenirea în LUMEA CIVILIZATĂ