ECONOMIE. Legile care prevăd suspendarea rambursării creditelor bancare, pe masa CCR

Publicat: 06 05. 2020, 07:36
Actualizat: 06 05. 2020, 07:36
Sesizare președintelui a fost trimisă în atenția judecătorilor constituționali

Judecătorii CCR analizează, miercuri, obiecțiile ridicate de PNL referitoare la legile adoptate de Parlament care vizează suspendarea rambursării creditelor și acordarea unor facilităţi contribuabililor operatori economici.

În sesizarea transmisă Curții Constituționale (CCR), PNL arată că Parlamentul a încălcat principiul cooperării loiale în relaţia cu Guvernul, dar și prevederi al Constituţiei.

„Din analiza procesului legislativ, astfel cum rezultă din fişele celor două proiecte de acte normative, înregistrate la Senat, este evidentă încălcarea de către Parlament a principiului cooperării loiale în relaţia cu Guvernul, precum şi a dispoziţiilor legale evocate”, se menționează în sesizarea transmisă CCR de către PNL.

În plus, liberalii spun că nu există o prezentare a impactului bugetar. De altfel, sursa citată susține că nu există nici un punct de vedere al Guvernului sau impactul socio-economic și juridic.

„Legea a fost adoptată fără o fundamentare efectivă a modificărilor pe care le reglementează, cu încălcarea obligaţiei legale de motivare a proiectelor de acte normative şi de prezentare a impactului pe care legea îl va genera la nivel socio-economic, bugetar sau juridic”, arată PNL.

Cele două acte normative au fost adoptate de Parlament în 3 aprilie.