„Experimentul Piteşti”, primul film despre cel mai dur episod al represiunii comuniste în România, va fi lansat în toamnă

Publicat: 30 07. 2021, 21:51
„Experimentul Piteşti”, primul film despre cel mai dur episod al represiunii comuniste în România va fi lansat în toamnă. Foto: YouTube

Primul film despre cel mai dur episod al represiunii comuniste în România va fi lansat în toamnă. Victoria Baltag, o regizoare ambiţioasă, a studiat timp de 10 ani şi vrea să dedice un film acestui episod trist al istoriei noastre. Însă nici autorităţile, nici sponsorii nu s-au grăbit să îi susţină proiectul. Aşa că, mai mulţi actori celebri au donat obiecte personale care vor fi vândute pentru a strânge fonduri.

Experimentul Piteşti a fost cel mai mare și cel mai agresiv program de spălare a creierului prin tortură din blocul comunist. A distrus mii de oameni împreună cu generaţiile lor. Esența metodei folosite la Piteşti era transformarea victimelor în călăi.

Spălarea creierelor deținuților din Pitești este cel mai dur experiment de acest fel înfăptuit în lumea comunistă europeană. Disidentul rus anticomunist Alexandr Soljenițin se referea la aceste evenimente că fiind „cea mai cumplită barbarie a lumii contemporane”.

Experiențele prizonierilor

Deținuții din închisoarea Pitești erau studenți ce făceau parte din partidele istorice, dar și legionari sau chiar comuniști considerați deviationisti.

Odată cu intrarea pe ușile închisorii sunt supuși unor violente chinuitoare de către Țurcanu și restul grupului sau. Degetele le erau strivite, erau bătuți cu capul de ciment, erau arși pe corp.

În timpul interogatoriilor, folosindu-se de tortură, sunt obligați să recunoască fapte imaginare, precum relațiile incestuoase dintre membrii familiei. Cei credincioși aveau parte de un tratament și mai crud, deoarece se punea accent pe același comportament deviant în descrierea personajelor biblice. Unii dintre ei erau îmbrăcăți ca Iisus în timp ce restul deținuților îi insultau, mereu sub imboldul gardienilor care supravegheau atent din împrejurimi.

Cruzimile de la Pitești au luat sfârșit odată cu preluarea conducerii de Gheorghe Gheorghiu-Dej. Un rol important l-au avut și presiunile venite din Occident care aflase de ceea ce se petrecea acolo.

Circa 2.000 de oameni au trecut pragul închisorii Pitești, iar dintre aceștia aproape 200 au murit. După cum spunea unul dintre supraviețuitori, Constantin Barbă, majoritatea ar fi preferat să își pună capăt vieții din cauza disperării.

Puţini ştiu ce s-a întâmplat în acele temniţe, în şcoli nu se învaţă despre asta.

Regizoarea Victoria Baltag a creat un lungmetraj după 10 ani de muncă

Ion Caramitru şi Victor Rebenciuc alături de alte personalităţi nu doar că au jucat în film, dar au contribuit şi cu donaţii. Au oferit obiecte personale care să fie vândute la licitaţie.

Rareş Lucaci, unul dintre actorii filmului, nu ştia nimic despre experimentul Piteşti când a început proiectul. A rămas însă pentru totdeauna marcat.

Lungmetrajul „Experimentul Piteşti” se lansează în toamnă şi va putea fi văzut în România şi în străinătate. Victoria Baltag crede că acest proiect poate distruge un cerc istoric dureros, poate comemora, pedepsi trecutul şi salva viitorul, potrivit stiri.tvr.ro.