Filmarea ȘOCANTĂ surprinsă de o cameră de bord pe un drum din Australia. „Am senzația aia de genul «Știu ce ai făcut vara trecută»”

Publicat: 15 01. 2024, 13:43
Filmarea șocantă surprinsă de o cameră de bord pe un drum din Australia / Sursa FOTO: Facebook

O filmare surprinsă de o cameră de bord montană pe un camion ce rula pe drumuri australiene s-a viralizat în mediul online. Nimeni nu a putut spune cu exactitate ce se vede pe imagini, dar mulți și-au dat cu părerea.

Australienii sunt nedumeriți și vor să știe ce se întâmplă, de fapt.

Din păcate, nici polițiștii nu au un răspuns la această filmare care devine tot mai misterioasă.

A fost om sau animal?

Imaginile stranii au fost surprinse de o cameră de bord amplasată pe un camion care călătorește în viteză pe autostrada din Meelon, la 105 km sud de Perth. Filmarea datează din luna decembrie, notează Yahoo News.

Șoferul folosește faza lungă pentru a lumina drumul din față, iar la un moment dat le oprește și încetinește pe măsură ce se apropie un punct luminos care apare pe banda 1.

Când se apropie mai mult, pe filmare se poate observa un vehicul parcat pe marginea drumului, dar mai departe filmarea este distorsionată de viteza deplasării și nu se observă prea bine.

Preț de câteva secunde pare că pe imagine s-ar vedea un grup de oameni adunat în mijlocul drumului. S-ar distinge, cumva, două persoane lângă mașină încercând să ridice un corp de pe drum.

Nu este clar dacă vorbim despre o a treia persoană sau despre un animal.

În mediul online, părerile sunt împărțite.

„WTF! Cealaltă mașină l-a lovit pe tipul ăla? Am senzația aia de genul «Știu ce ai făcut vara trecută»”, a scris o persoană ca răspuns la această postare. „Înainte de toate, am crezut că este un cangur, dar nu prea mai sunt mulți canguri îmbrăcați cu pantaloni scurți”, a comentat, cu umor, un altul.

„Este o persoană pe care o târăsc de pe drum sau un animal?”, s-a întrebat un bărbat. „WTF, se târăsc pe drum?! Am urmărit de mai multe ori și încă nu-mi dau seama ce e”, a replicat o femeie confuză.

„Sunt trei oameni pe drum. Unul îl trage pe altul peste al treilea sau poate că ultimul fuge după ajutor, nu știu. Situație ciudată. Mi-ar plăcea să știu povestea din spatele ei”, a scris cineva.

Yahoo News Australia a contactat poliția din Perth pentru comentarii, dar nu a primit niciun răspuns oficial.