Fost senator în vârstă de 62 de ani, mort după ce s-a vindecat de Covid-19! A făcut infarct acasă

Publicat: 01 09. 2020, 10:45

A murit fostul senator Jan Vraciu. Acesta a făcut infarct în casa sa din Focșani, acolo unde se recupera în urma infectării cu noul coronavirus.

Jan Vraciu a fost subprefect de Vrancea, senator și președinte al Partidului Democrat Vrancea.

Jan Vraciu a fost infectat cu noul coronavirus și s-a recuperat greu, scrie romaniatv.net.

În ultima perioadă se simțea mai bine și dădea semne de ameliorare, dar inima sa a cedat, din păcate, marți dimineața.

Jan Vraciu avea 62 de ani. El a fost subprefect în perioada 1996-2000, apoi preşedinte al PD, iar în anul 2004 a devenit senator. După 2008 a mai ocupat funcţii de conducere la Agenţia Naţională a Locuinţei, apoi a fost director în Ministerul Afacerilor Interne.

În ultimii ani, Jan Vraciu a fost şef al Corpului de Control al primarului municipiului Tecuci, transmite sursa citată.

Primarul Bistriței s-a infectat cu COVID-19. Ovidiu Creţu se află internat la Spitalul Judeţean de Urgenţă

Primarul municipiului Bistriţa, Ovidiu Creţu, s-a îmbolnăvit cu COVID-19 după ce și-a făcut un test la cerere. În acest moment se află internat la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) din oraş.

Potrivit purtătorului de cuvânt al primăriei, Mihai Ruşti, primarul a fost la serviciu în cursul zilei de luni, dar, începând de marţi, prerogativele vor fi preluate de către unul dintre viceprimari.

Am fost informaţi de domnul primar că este în concediu medical şi că domnul viceprimar Gelu Muthi va prelua prerogativele dânsului pe perioada aceasta. Vom face tot ceea ce Direcţia de Sănătate Publică ne va transmite. Deocamdată, nu avem niciun fel de semnal din partea direcţiei, aşa că nu avem de ce să nu funcţionăm”, a declarat Ruşti, pentru Agerpres.

Managerul SJU Bistriţa, Gabriel Lazany, a precizat că primarul Ovidiu Creţu a mers la spital pentru a se testa de COVID-19, iar acum se află internat în unitatea medicală.