FOTBAL. Revine la Dinamo? „Spartanul” Borcea nu a mai rezistat! Răspunsul dat la insistențele „câinilor roșii”

Publicat: 12 04. 2020, 13:47
Actualizat: 12 04. 2020, 13:59
FOTBAL. Revine la Dinamo? „Spartanul” Borcea nu a mai rezistat! Răspunsul dat la insistențele „câinilor roșii” / Sursa FOTO: fanatik.ro

Cerut înapoi cu insistență de suporteri, omul de afaceri Cristi Borcea a vorbit din nou despre subiectul revenirii în fotbal. Dinamo rămâne o parte importantă a vieții sale, astfel că milionarul nu putea sta indiferent la rugăminților „câinilor roșii”.

Întrebat direct dacă va reveni la conducerea lui Dinamo, fie ca patron unic, fie doar ca simplu acționar, Cristi Borcea a lămurit problema din câteva fraze.

Nuuu!!! Răspunsul meu e cât se poate de clar. Acum, familia e cea mai importantă pentru mine. Dacă s-ar face un Top 10, ar ocupa primele 10 locuri, apoi revin alte lucruri sau idei. Nu mă interesează decât să-mi dedic viața familiei, nu mă mai interesează fotbalului absolut deloc!”, spune fostul acționar din „Groapă” într-o declarație dată gsp.ro.

„Spartanul” Borcea se declară un simplu susținător al dinamoviștilor, atât și nimic mai mult. „Mi-au ajuns lipsa recunoștinței și cei 5 ani și jumătate pierduți din cauza lui Dinamo! Le urez succes fanilor, tuturor dinamoviștilor, dar nu mă mai interesează fotbalul absolut deloc! Am vrut să ajut cândva…”.

Negoiță avertizează

În același timp cu  refuzul lui Borcea de a se întoarce în fotbal, finanțatorul Ionuț Negoiță avertizează: clubul Dinamo ar putea fi retrogradat din lipsa licenței! Concret, lipsesc aproape 180.000 de euro pentru ca FC Dinamo să primească licența de club profesionist fără de care nu se poate înscrie în următorul sezon al Ligii 1.

Au apărut oferte din partea unor personaje mai puţin serioase, multe variante, arabi, indieni, nu au fost chiar toate naţiile… Nu a fost niciuna serioasă, dacă nu a luat nimeni echipa. Mai sunt 20 de zile până la termenul limită, dacă nu vine cineva, clubul Dinamo falimentează! De data asta nu salvez clubul, le-am zis tuturor că acum nu glumesc!”, a amenințat Ionuț Negoiță.