GÂNDUL LIVE. Andreea Rusu, Asociația Filia, după afirmațiile lui „Colo”: Acest discurs este deosebit de periculos în România pentru că 55% dintre români consideră că violul este justificat în anumite situații

Publicat: 03 06. 2020, 15:11
Actualizat: 03 06. 2020, 16:59
Andreea Rusu, reprezenta Asociației Filia, intervenție la Gândul Live

Andreea Rusu, de la Asociația Filia, și Alexandru Rădulescu, președintele Asociației Elevilor din București-Ilfov, au comentat, la Gândul Live, apariția în spațiul public a afirmațiilor vlogger-ului „Colo”, care a instigar la violarea minorelor, și asta în contextul unei aprinse dezbateri publice pe tema educației sexuale în școli.

Andreea Rusu, reprezenta Asociației Filia, susținătoare a educației sexuale în școli, a anunțat că organizația a primit numeroase sezizări cu privire la la afirmațiile lui Alexandru Bălan și a depus o plângere penală pe numele lui.

„Am primit sesizări în primul rând din partea urmăritoarelor paginii noastre de Facebook, care s-au simțit șocate de ceea ce au putut să audă, pentru că în primul rând nu e vorba de sex cu o minoră, ci este vorba despre cum e indicat să violăm fete care au 15 – 16 ani, pentru că arată într-un anumit fel sau se îmbracă într-un anumit fel. Or, acest discurs este deosebit de periculos în România pentru că 55% dintre români consideră că violul este justificat în anumite situații”, a precizat Andreea Rusu, de la Asociația Filia, la Gândul Live.

Andreea Rusu: Ni s-a părut atât de grav, încât am decis să facem o plângere la parchet

Alexandru Bălan, cunoscut sub pseudonimul Colo a declanșat un adevărat scandal după ce a făcut mai multe afirmații pe care mulți le-ar cataloga drept instigare la violențăPoliția Capitalei a deschis o anchetă după ce vlogger-ul a povestit concret o experiență sexuala  pe care ar fi avut-o cu o față de 16 ani. „Colo” este urmărit pe youtube de peste 850 000 de persoane.

Într-un videoclip postat pe Youtube.com, cu referire la adolescente, „Colo” spune că unele dintre ele merită „să le dai cu palmele, să le ții cu capul de pereți, să le pui piciorul pe față”.

„Acest domn nu e un băiat și nu e o excepție că unii oameni gândesc așa în România, ci, din contră, face parte din nou, dintr-o majoritate, mai mult de 1 din 2 români cred asta. Ni s-a părut atât de grav, încât am decis să facem o plângere la parchet, l-am acuzat de instigare publică la săvârșirea unor infracțiuni de viol, act sexual cu un minor și agresiune sexuală și, de asemenea, la instigare la ură și discriminare, pentru că discursul lui cu privire la femei este profund discriminator”, a detaliat Andreea Rusu.

„În mod clar, educația sexuală era necesară de foarte mult timp, nu de când ar fi spus Alexandru pe Yotube anumite declarații”, consideră Alexandru Rădulescu, președintele Asociației Elevilor din București-Ilfov, care a subliniat nevoia de specialiști pentru a preda noțiunile în școli.

Aceasta este o temă prezentă miercuri în Legislativ. Președintele USR, Dan Barna, le-a cerut miercuri parlamentarilor PSD și PNL să nu blocheze predarea educației sexuale în școli, prin adoptarea unui articol care modifică legea și prevede introducerea unui acord scris din partea părinților pentru desfășurarea orelor de educație sexuală. Modificarea este susținută de PSD și PNL.