În urma unui conflict dintre primarul comunei Rediu și adjunctul său, viceprimarul a decis să își mute biroul în aer liber

Publicat: 11 09. 2020, 15:43
Actualizat: 11 09. 2020, 15:45

Un conflict iscat între primarul comunei Rediu, Vasile Haidau, (PNL) și viceprimar, Ștefan Fănică Paraschiv (PMP), s-a finalizat cu o decizie radicală a edilului: a schimbat încuietoarea de la ușă pentru a împiedica accesul adjunctului.

Astfel, viceprimarul și-a mutat biroul în aer liber, în semn de protest

Cum a început conflictul

În urmă cu câteva luni, Ștefan Fănică Paraschiv a anunțat că va candida pentru funcția de primar, decizie care i-a stricta calculele primarului, care si-a planificat ca fiul sau sa ii ia locul.

După 4 mandate, Vasile Haidau, deranjat de decizia viceprimarului, a hotărât să schimbe broască ușii, pentru a restricționa accesul candidatului la funcția pe care o deține.

La alegerile din data de 27.09.2020, viceprimarul are prima șansă, conform ultimelor sondaje.

În semn de protest, în cursul zilei de ieri, viceprimarul Ștefan Fănică Paraschiv a montat un birou în fața Primăriei, chiar și o ușă. Locuitorii din comună se apropiau de biroul improvizat și cereau tot felul de indicații.

Viceprimarul: În momentul în care a auzit că voi candida din partea Partidului Mișcarea Populară, efectiv a înlocuit butucul de la birou

„Domnul primar Vasile Haidău, în momentul în care a auzit că voi candida din partea Partidului Mișcarea Populară, efectiv a înlocuit butucul de la birou ca să nu mai am acces în biroul comun. Asta pentru că-l susține pe fiul său, Cătălin Haidău. În 2016 m-a rugat să nu candidez pentru că mă va susține. După aia a hotărât ca fiul lui să fie candidat la funcția de primar. Mi-a blocat foarte multe activități ca viceprimar, ca să nu fie meritele mele. Alimentarea cu gaze în Horlești, un rezervor pe platoul Beldiman, sunt câteva exemple. Nu mi-a dat voie să punem la dispoziție către ApaVital terenul pentru rezervor. Abia am reușit printr-un HCL pentru că oamenii acuzau lipsa apei. Nu ar mai fi fost disconfort dacă aprobam mai devreme”, a precizat candidatul PMP la Primăria Rediu.

Dialogul dintre primar și viceprimar era să degenereze.

„Am fost decredibilizat că sunt țigan, că sunt incompetent. Se merge pe premisa că voi face alianță cu familia Haidău și că voi vinde comuna. În toată perioada de când mi-am anunțat candidatura, toate partidele au aruncat cu noroi în mine”.

 Haidău, enervat, spune:

„De 16 ani, îl țineam lângă mine dacă era țigan? Și chiar dacă era țigan, dacă își făcea treaba… Veniți să mă luați la interogat… Nici la mama ta în burtă nu ai avut libertatea pe care ai avut-o cu mine. Ștefan Bănică Jr. va câștiga. Vă interesează cine câștigă alegerile? Poporul este interesat de cine câștigă alegerile”.