Investițiile continuă în județul Olt, chiar dacă Guvernul a blocat alocările pentru Programul „Anghel Saligny”(P)

Publicat: 30 10. 2025, 13:11
Actualizat: 02 11. 2025, 11:14
Deși Guvernul Bolojan a blocat, temporar, alocările pentru Programul „Anghel Saligny”, CJ Olt optimizează bugetul propriu și continuă lucrările importante pentru modernizarea infrastructurii rutiere.
Consiliul Județean Olt anunță că sunt deja în execuție două investiții majore: DJ 643 Bobu–Voineasa–Balș, DJ 546C Potcoava–Perieți.
În ședința de astăzi, Consiliul Județean Olt a aprobat alocarea sumei de 3 milioane lei din bugetul local, necesară pentru începerea lucrărilor la DJ 703C Cungrea–Verguleasa (sat Poganu), un proiect finanțat, de asemenea, prin Programul „Anghel Saligny”. Lucrările vor începe luni, conform calendarului stabilit, anunță CJ Olt.
În total, prin acest program, Consiliul Județean Olt reușește modernizarea a peste 41,8 km de drumuri județene, garantând siguranță, mobilitate și continuitate investițiilor locale.
„Pentru că atunci când există seriozitate și grijă față de comunitate, dezvoltarea nu se amână, se construiește zi de zi”, mai anunță CJ Olt.