Jurnalistul Mirel Curea îi dă în judecată pe Constantin Iliaş și Sorin Bocancea, după ce l-au acuzat într-o carte scrisă de ei că e ANTI-VACCINIST și pro-Putin

Publicat: 03 02. 2023, 17:51
Actualizat: 03 02. 2023, 18:27
Jurnalistul Mirel Curea / Foto: Antena 3

Jurnalistul Mirel Curea a anunțat, printr-o postare pe Facebook, că îi va da în judecată pe Constantin Iliaş și Sorin Bocancea, după ce l-au acuzat în cartea lor, intitulată „Războiul din Ucraina. Un conflict regional cu efecte globale”, că ar fi anti-vaccinist și pro-Putin, în ciuda pozițiilor sale publice contrare.

Jurnalistul, care este prim redactor-șef adjunct la „Evenimentul zilei”, spune că l-a informat deja pe Constantin Iliaș că îl va da în judecată pentru acuzațiile formulate împotriva sa.

El a explicat că primul mod de a aborda această problemă este prin a redacta un articol care va apărea pe Evz.ro, la începutul săptămânii viitoare. Ulterior, Iliaș va fi chemat în instanță.

Mirel Curea a adăugat că cel mai greu pentru bărbatul care l-a acuzat de propagandă pro-Rusia va fi se demonstreze instanței de judecată apartenența jurnalistului la un curent de propagandă.

„Nu de alta, dar atitudinea mea în cele două materii la care vă referiți, Pandemia și Războiul din Ucraina, este de notorietate”, afirmă Curea.

Mirel Curea a mai transmis că poziția sa față de războiul din Ucraina este de notorietate și a fost prezentată atât în materialele scrise de el, cât și în zecile de aparații televizate.

Mai mult, unul dintre coautorii cărții știa, evident, că acuzațiile sunt paralele cu realitatea, spunând, la un moment dat următoarele: „Curea, pro-putinist? Păi, ăsta este direct anti-rus din fașă, pentru că așa l-a crescut și educat taică-său”.

Mirel Curea a adăugat că îl va da în judecată pe Iliaș și că îi va ere despăgubiri în valoare de 20.000 de euro.

În ceea ce îl privește pe Sorin Bocancea, coordonatorul cărții în care imaginea jurnalistului a fost prejudicată, Mirel Curea va apela la ajutorul forurilor care tutelează activitatea universitară din țara noastră.

„Aș aprecia, dacă mi-ați trimite în privat adresa la care puteți fi citat. Dacă nu veți avea această tărie, voi vedea cum mă voi descurca”, a încheiat jurnalistul mesajul postat pe Facebook.

Iată postarea integrală a lui Mirel Curea, pe Facebook:

I-am scris domnului cu lista. Bună seara, domnul Iliaș. Cred că cea mai gravă eroare de apreciere ați făcut-o în ceea ce mă privește pe mine, chestiune pe care o voi trata mai întâi gazetărește, în articolul care va apărea în EvZ, la începutul săptămânii viitoare, și apoi în instanță.

Cred că cel mai greu vă va fi să demonstrați instanței de judecată apartenența mea la vreun curent de propagandă, oricare ar fi el, cu atât mai puțin în calitate de „vector”. Nu de alta, dar atitudinea mea în cele două materii la care vă referiți, Pandemia și Războiul din Ucraina, este de notorietate. Culmea ridicolului, figurez și pe o altă listă(„les grands esprits se rencontrent”), una întocmită de anti-vacciniștii de la „Activenews”, la capitolul „Cioclii Apocaliptici – Oamenii presei „independente”, recte mituite de Guvern…”, pe poziția 18.

În privința poziționării mele față de genocidul din Ucraina, cum spuneam, de notorietate și ea, manifestată în scris, precum și în mai multe zeci de apariții televizate, ea poate fi rezumată pe scurt, cel mai bine, de spusele unui coleg de volum de-al dumneavoastră „Curea, pro-putinist? Păi, ăsta este direct anti-rus din fașă, pentru că așa l-a crescut și educat taică-său.”

În fine, nu vreau să o lungesc, am zis că este bărbătește să vă anunț că avocatul meu lucrează deja la o acțiune în civil, în care vă voi cere despăgubiri în sumă de 20.000 de euro, în solidar cu domnul Sorin Bocancea, coordonatorul cărții în care mi-a fost nedrept, calomnios și grav prejudiciată imaginea, precum și că mă voi adresa forurilor care tutelează activitatea universitară din România.

Aș aprecia, dacă mi-ați trimite în privat adresa la care puteți fi citat. Dacă nu veți avea această tărie, voi vedea cum mă voi descurca…