La ce oră se culcă și la ce oră se trezește zilnic medicul Vlad Ciurea. Care este intervalul ideal pentru somn, de fapt

Publicat: 11 02. 2024, 09:28

Reputatul medic Vlad Ciurea a vorbit, recent, despre rutina sa, mai ales că anumite ore de somn aduc beneficii organismului. 

”În general, la ora 22.00 sunt în pat și citesc. Recomand ca lucrurile să înceapă de dimineață bine. Eu fac tot posibilul să mă trezesc la 5.30, pentru a avea timp să le fac pe toate. Să iau și micul-dejun. Și să nu mă stresez că am uitat câte ceva. Două cafele, una dimineața. Nu exagerez”, a spus Vlad Ciurea.

Medicul a vorbit și despre consumul de alcool și care este doza care poate face rău organismului.

”Unele persoane, dacă beau două pahare de vin, imediat le simt și nu mai reușesc să se concentreze. Alții beau o băutură românească, numită țuică, și nu au niciun fel de problemă. În zona Maramureșului și în Bucovina, această băutură este mult, mult mai frecventă. Doza de alcool este pentru fiecare în parte. Dar, în general, cei care consumă foarte mult alcool au modificări asupra structurilor cerebrale și a întregului organism”, a spus medicul Vlad Ciurea, declarațiile fiind făcute în cadrul unui interviu acordat DCNews și DCMedical.

Vlad Ciurea: ”Toate prăjelile fac rău”

De asemenea, Vlad Ciurea recomandă evitarea prăjelilor, precum și a alimentelor care conțin foarte multe condimente. În schimb, benefic este consumul de lichide, în special de ceai verde.

”Toate prăjelile fac rău, tot ce se face în ulei fierbinte. Dacă ne mai gândim și la cărnăria care vine în valuri, toate acestea fac rău. Și super condimentate, la fel fac rău. Ceea ce-i face bine (n.r creierului) sunt apa plată şi unele tipuri de ceaiuri. Dar, în schimb, creierul are un avantaj pe care noi nu-l luăm în considerație. Trebuie să-i dăm apă. El înghite foarte multă apă, de aceea eu pledez să se bea doi litri de apă pe zi, nu atât pentru burtică, ci pentru creier.

Și apa este 78% din creier. El plutește, mai mult sau mai puțin, și atunci trebuie să-i dau apă încontinuu. Ceaiul verde este dovedit că este minunat pentru creier. Altceva! Se simte foarte bine. Cafeaua face foarte bine. Nu în exces, că e vorba de inimă”, a mai spus medicul.