Liderii Europei discută despre marșul lui Prigojin, de sâmbătă

Publicat: 29 06. 2023, 16:27

Ultima reuniune formală a Consiliului European dinaintea vacanței de vară abordează o gamă largă de subiecte, de la războiul Rusiei în Ucraina, situația economică și o dezbatere strategică asupra Chinei, până la securitate, apărare și migrație. Dar, liderii UE au pus pe masa și un subiect, care nu este pe agenda oficială: consecințele acțiunilor de la sfârșitul săptămânii trecute ale mișcării Wagner și poziția lui Putin. „Este elefantul din cameră”, a spus un diplomat la nivel înalt al UE, citat de AP.

Înaintea dejunului de lucru, mesajul predominant al liderilor a fost de sprijin pentru Ucrain. Cancelarul german a transmis că trebuie să ne pregătim pentru ca războiul să dureze mult timp.

Este important să ne consultăm și să spunem că suntem gata să rezistăm pe termen lung, cu sprijin financiar și umanitar necesar pentru Ucraina, dar și când vine vorba de arme, a declarat Olaf Scholz.

Ce spun liderii europeni despre marșul lui Prigojin

La summit, au fost șefi de stat și de guvern care au exprimat opinii despre acțiunea grupului Wagner, condus de Evgheni Prigojin, acum exilat în Belarus. Unii au spus că revolta l-a slăbit pe Putin, dar asta nu înseamnă că Occidentul se poate relaxa. Iar șeful NATO a declarat că este o chestiune internă a Rusiei.

Revolta pe care am văzut-o în weekend demonstrează că există fisuri și diviziuni în sistemul rus. În același timp, este important să subliniem că acestea sunt chestiuni interne ale Rusiei, a spus Secretarul General NATO, Jens Stoltenberg.

„Cred că președintele rus a fost slăbit”, a fost opinia Cancelarului german.

Șeful UE pentru politică externă crede, în schimb, că un Putin slăbit este un pericol mai mare. Borrell. „O Rusia instabilă devine, de asemenea, un risc”, a spus Josep Borrell.

 

Ucraina așteaptă garanții pentru intrarea în NATO

Înaintea reuniunii, ministrul de Externe ucrainean, Dmitro Kuleba, a vorbit la telefon cu Jens Stoltenberg și i-a cerut ”claritate cu privire la apartenența Ucrainei la Alianță.”


Secretarul general al NATO a spus că viitoarea apartenență a Ucrainei la Alianță va fi discutată după summitul din iulie de la Vilnius. El este sigur că aliații „vor trimite un semnal foarte puternic de sprijin Ucrainei”.

Tot la summit-ul NATO se așteaptă ca aliații „să anunțe noi angajamente în ceea ce privește sprijinul militar pentru Ucraina”, conform declarațiilor lui Stoltenberg