Lucian Croitoru, consilier al guvernatorului BNR, postare controversată: „Încălzirea globală nu ni se datorează nici pe departe. O bazaconie”

Publicat: 16 02. 2020, 18:28

Consilier al guvernatorului BNR, Mugur Isărescu, și fost candidat la funcția de premier al României, Lucian Croitoru a stârnit un val de reacții pe pagina sa de Facebook cu un comentariu pe tema încălzirii globale și

„Bazaconia la care mă refer pornește de la ipoteza (arogantă, cred eu) că omul poate produce încălzirea globală. Ipoteza este foarte controversată în lumea celor care se ocupă de domeniu. Nu sunt specialist, dar din ce studii am citit eu, înclin să cred că încălzirea globală nu ni se datorează nici pe departe. Oricum, rămâne problema poluării. Aici apare bazaconia de care vorbesc: băncile centrale ar trebui să se implice în combaterea poluării și a efectelor negative ale schimbărilor de climă.

Iată un citat din Ronald Reagan referitor la poluare (afirmație pe care a făcut-o pe baza informațiilor oferite atunci de oameni de știință, desigur):
„Approximately 80% of our air pollution stems from hydrocarbons released by vegetation, so let’s not go overboard in setting and enforcing tough emission standards from man-made sources”.

Or fi știind acest lucru zeloșii care propun includerea printre obiectivele băncilor centrale și obiective referitoare la mediul înconjurător și la schimbările climaterice?

Sigur că știu! Ce mai știu ei și nu spun este că o cale sigură de a reduce de facto independența băncii centrale este să îi impui mai multe obiective. Cu cât are banca centrală mai multe obiective pe lângă cel referitor la stabilitatea prețurilor, cu atât va fi mai ușor pentru politicieni să-i reducă sau chiar să-i elimine independența. Atunci să vezi inflație!

În plus, banca centrală ar trebui să facă politică industrială, adică să selecteze industriile de la care va cumpăra bonduri verzi în anumite perioade.

Numărul bazaconiilor marxiste, noi sau reînviate, este în creștere și poluează puternic de tot mintea omului pe întreaga planetă. Poate în combaterea acestei poluări ar trebui să aibă banca central un rol mai mare”, a scris Lucian Croitoru.

Croitoru revine asupra postării inițiale

În fața valului de reacții, Croitoru a revenit cu precizări.

„Având în vedere comentariile la postarea mea, am următoarele constatări:

Foarte multe dintre comentarii dovedesc că autorii lor nu au înțeles că referirea mea la marxism nu privește idea încălzirii globale. Nu am spus că aceasta este o idee marxistă. Am spus doar că, în cazul în care încălzirea globală este un fenomen real (prin anii 1970, oamenii de știință vorbeau, din contră, chiar de o glaciațiune), nu cred că acțiunea umană este cauza sa reală și, în mod cert, cea unanim recunoscută. Cu alte cuvinte am spus că atunci când muncesc pentru a-și crește nivelul de trai, oamenii nu produc, ca o consecință inevitabilă încălzirea globală, care în linie cu unele studii ar putea avea cauze principale în activitatea solară, în mișcarea de precesie, în modificarea înclinației axei pământului și în unele fenomene naturale de pe pământ.

Ideea centrală a postării mele este aceea că introducerea de obiective referitoare la combaterea încălzirii globale sau a poluării pentru politica monetară este o idee de inspirație marxistă, care va avea consecințe asupra independenței băncilor centrale și transformarea acestora în instrument de politică industrială.

Cei care au eșuat să înțeleagă idea centrală a postării mele par convinși că încălzirea globală este produsă de om și nu pot accepta că ar putea fi și alte cauze. Trebuie să le spun că oamenii nu au acces direct la fenomenul încălzirii globale, ci doar un acces intermediat de teorii concurente, care susțin puncte de vedere diferite. Jignirile pe care mi le-au adus nu țin loc de argumente științifice în favoarea vreunei teorii îmbrățisată orbește, chiar dacă teoria respectivă este cea mai la modă sau cea mai populară. Votul nu este criteriu de adevăr.

Cei care susțin folosirea politicii monetare pentru rezolvarea problemelor de mediu nu cred în capacitatea omului de a continua progresul tehnologic, dar cred în capacitatea oamenilor de a produce inginerii sociale. De exemplu, capitolul intitulat „Tehnologia și limitele creșterii” din raportul către Clubul de la Roma intitulat „Limitele creșterii”, este precedat de următorul citat din John Stuart Mill: „Towards what ultimate point is society tending by its industrial progress? When the progress ceases, in what condition are we to expect that it will leave mankind?”

Cunoașterea noastră limitată referitoare la circumstanțele particulare care acompaniază deciziile noastre nu ne permite să luăm măsuri care ar putea produce mai mult rău decât bine. Din această perspectivă, cred că introducerea de obiective referitoare la mediul înconjurător printre obiectivele politicii monetare nu ar putea ajuta la rezolvarea problemelor de mediu, dar ar putea creea alte probleme, cum ar fi inflația.

Domnul Mihai Apostolescu în comentariul său ne dă și acest citat din Margaret Thatcher, foarte binevenit: „Global warming provides a marvelous excuse for global socialism”. Socialismul este o inginerie socială care nu a adus nimic bun. Nu a putut aduce nimic bun pentru că nu putea să inoveze. Iar inovația a dispărut în socialism pentru că în locul concurenței a fost introdus planul centralizat, conceput de un grup de oameni care credeau că pot avea cunoașterea tuturor circumstanțelor particulare, ceea ce este imposibil. Capitalismul inovează pentru că permite concurența. El va găsi soluțiile optime pentru a reduce poluarea prin progres tehnologic în timp ce va permite și continuarea creșterii economice.

În acest proces social, ideea că omul nu poate cunoaște circumstanțele care acompaniază deciziile sale ar trebui să ghideze permanent gândire noastră și să înțelegem că același principiu se aplică și grupurilor de oameni, inclusiv partidelor politice, guvernelor, parlamentelor etc. Acest principiu al cunoașterii limitate a circumstanțelor particulare ar trebui să fie permanent treaz în mintea noastră, pentru a împiedica transformarea unor probleme sau a ceea ce este larg perceput ca probleme în motive extraordinare pentru noi inginerii sociale. Hayek spunea că „’Emergencies’ have always been the pretext on which the safeguards of individual liberty have been eroded”.”, a concluzionat Croitoru.

foto: Lucian Croitoru/Facebook