Marcel Ciolacu la lansarea candidaților PSD pentru București: „Echipa care va găsi soluțiile va fi echipa PSD, nu o echipa-hibrid, însăilată de PNl și USR la Vila Lac 1, după interesele de partid”

Publicat: 16 08. 2020, 20:19
Actualizat: 16 08. 2020, 22:18

Marcel Ciolacu a vorbit în cadrul lansării candidaţilor pentru alegerile locale din 27 septembrie, din Bucureşti, într-un eveniment organizat la sediul central al partidului, din Șoseaua Kiseleff. Gabriela Firea a ținut să amintească de promisiunea făcută de PSD, aceea că „vor pune în fruntea Guvernului oameni capabili”, dacă motinuea de cenzură va trece. Despre echipa PNL si USR-PLUS, Ciolacu a numit-o „echipa-hibrid, însăilată de PNl și USR la Vila Lac 1, după interesele de partid”.

Marcel Ciolacu a declarat că guvernul României a mutat toată responsabilitatea gestionării pandemiei către autoritățile locale.

Marcel Ciolacu: „Echipa care va găși soluțiile va fi echipa PSD, nu o echipa-hibrid, însăilată de PNl și USR la Vila Lac 1, după interesele de partid”

Marcel Ciolacu: „În ultimele luni, primarii de Sectoare au fost în lupta cu pandemia, după ce guvernul a mutat toată responsabilitatea la nivelul autorităților locale. La fel vor să facă și cu școlile. Acum, guvernul dorește să facă același lucru și cu redeschiderea școlilor, pentru că ei nu găsesc soluții și sunt incompetenți. Vor să mute gestionarea redeschiderii școlilor către autoritățile locale.

Echipa care va găși soluțiile va fi echipa PSD, nu o echipa-hibrid, însăilată de PNl și USR la Vila Lac 1, după interesele de partid, care au împărțit voturile bucureștenilor. Susțin întreagă echipa, o susțin pe doamana Gabriela Firea, îl susțin pe Primarul Sector 1, Dan Tudorache, Viceprimarul sectorului 2, Dan-Cristian Popescu, Viceprimarul capitalei, Aurelian Bădulescu, Primarul Sectorului4, Daniel Băluță și nu în ultimul rând pe Primarul Sectorului 6, Gabriel Mutu. Vă doresc succes! Întreagă echipa este alături de voi”.

Gabriela Firea a ținut să menționeze moțiunea de cenzură și promisiunea făcută de PSD, aceea că „vor pune în fruntea Guvernului oameni capabili”.

Gabriela Firea: „Ne-ați promis că, imediat ce va trece moțiunea de cenzură, vom avea în fruntea Guvernului oameni capabili”

Gabriela Firea: „Vreau să va aduc mulțumiri publice dvs. cât și domnului Stănescu, care ne-ați promis că, imediat ce va trece moțiunea de cenzură, vom avea în fruntea Guvernului oameni capabili. 70% din trafic este blocat din cauza magistralei, și ne-ați promis că veți numi în fruntea Ministerului Transportului un om care să fie capabil să aibă proiecte”.

Marcel Ciolacu:”Mâine se va depune moțiunea de cenzură, săptămâna viitoare va fi citită și urmează să fie votată.”