Mărturie din spitalele românești: „Doamna asistentă murea exact în momentul în care asistentele îi cântau domnului șef de secție ‘La mulți ani’.”

Publicat: 26 02. 2020, 11:30

Medicul care stă în spatele anchetei din Gazeta Sporturilor pe tema Spitalului de Arși, Camelia Roiu, dezvăluie câteva scene cumplite surprinse prin spitalele românești.

Cu doi ani înainte de Colectiv, avea loc un alt scandal în Spitalul de Arși. Mai mulți medici care aveau cabinete particulare de chirurgie estetică primeau bani de la paciente pentru a realiza implanturi cu silicon, dar operațiile se făceau în spital, decontate de Casa de Asigurări de Sănătate. Astfel, nimeni nu mai avea timp pentru pacienții arși – mulți dintre ei aparținând unor categorii sociale dezavantajate –, iar aceștia mureau masiv. Camelia Roiu își aduce aminte de acea perioadă: „Eu, cumva, mă identificam cu mulți pacienți de-ai mei. Mă gândeam că, dacă aș fi în locul lor, aș vrea să fiu salvată sau că cineva care mă îngrijește să facă tot ce se poate ca eu să trăiesc. Și atunci, era o luptă cu toată lumea și foarte multă tristețe când pierdeam un pacient. Și îl pierdeam nu din cauza mea, ci pentru că erau lucruri care nu depindeau de mine – infecțiile, oamenii din jur, indolența, lipsa de profesionalism, de empatie”, scrie Elle.

„Dintre toate lucrurile la care a fost martoră, un anume moment nu îl poate uita. Se afla în sala de operație, făcând o anestezie. O fostă asistentă din spital era internată la secția de reanimare, în timp ce șeful de secție își sărbătorea ziua de naștere într-o cameră alăturată. „După aceea am aflat că doamna asistentă murea exact în momentul în care asistentele îi cântau domnului șef de secție ‘La mulți ani’. Despre asta e vorba.”

Mai multe, pe Elle.