MESAJ. Klaus Iohannis, prezent la dezvelirea bustului Papei Francisc

Publicat: 16 06. 2020, 19:49
Actualizat: 06 04. 2021, 21:11
Iohannis: Din 14 septembrie începe școala. Majoritatea elevilor merge efectiv la școală / Sursă FOTO: presidency.ro

Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis, marți, un mesaj cu prilejul ceremoniei de dezvelire și binecuvântare a bustului Papei Francisc, spunând că oferirea imaginii Suveranului Pontif este „ca o amintire a căldurii mesajului său către români și umanitate, apel de iubire și credință”.

Președintele Iohannis amintește că vizita Suveranului Pontif în România a avut o semnificație majoră pentru relațiile României cu Sfântul Scaun, anticipând aniversarea din acest an a 100 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice bilaterale.

Iohannis salută inițiativa Arhiepiscopiei Romano-Catolice

„Salut inițiativa Arhiepiscopiei Romano-Catolice, a Nunțiaturii Apostolice și a Primăriei Generale a Municipiului București de a oferi publicului imaginea Sfântului Părinte Papa Francisc, ca o amintire a căldurii mesajului său către români și umanitate, apel de iubire și credință. Vizita de stat, pastorală și ecumenică a Suveranului Pontif în România, desfășurată sub îndemnul „Să mergem împreună”, are o semnificație majoră pentru relațiile României cu Sfântul Scaun, anticipând aniversarea din acest an a 100 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice bilaterale”, a spus președintele Klaus Iohannis.

Iohannis a mai spus că în fața provocărilor contemporane, cetățenii români au primit vizita Sanctității Sale ca pe o încurajare de a se împlini prin înfăptuirea binelui comun, de a contribui la o societate a dreptății și la o lume a iubirii dintre oameni”.

Iohannis a amintit și de Beatificarea la Blaj a episcopilor martiri ai Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, săvârșită pe Câmpia Libertății, care „a consacrat izbânda societății noastre împotriva ‘unui sistem ideologic tiran și coercitiv în ceea ce privește drepturile fundamentale ale persoanei umane’”.

Iohannis, solidar cu mesajul Papei de anul trecut

„În contextul provocărilor și crizelor lumii contemporane, acum un an, la București, la Șumuleu-Ciuc, la Iași și la Blaj, Papa Francisc a chemat umanitatea la solidaritate și la depășirea fracturilor economice și sociale. România,

Mai degrabă ne aflăm într-un loc al întâlnirii cu noi înșine și cu celălalt, pentru a simți și învăța că, așa cum spunea Sfântul Părinte, ‘noi aparținem unii altora, iar fericirea personală se realizează făcându-i fericiți pe ceilalți’”.