Ministerul Sănătății: 70% din medicii din spitalele publice, vaccinați împotriva COVID-19. Cum arată situația pe județe

Publicat: 10 08. 2021, 17:13
Foto - caracter ilustrativ: Mediafax Foto

Ministerul Sănătății anunță că 70% din medicii din spitalele publice sunt vaccinați împotriva COVID-19. Cele mai mari procente de medici vaccinați cu schemă completă împotriva COVID-19 se regăsesc în județul Ilfov. Peste 50% din personalul medical aflat în contact cu pacienții este vaccinat împotriva Covid-19, județul Călărași înregistrând cel mai mare procentaj de persoane vaccinate pentru categoria profesională respectivă. 

Ministerul Sănătății anunță că 70% din medicii din spitalele publice sunt vaccinați împotriva COVID-19 (25.387 de medici din totalul de 36.312 încadrați), 69% (25.040 de medici) cu schemă completă. În total, 59.48% din personalul medical aflat în contact cu pacienții – medici, asistenți medicali, infirmieri, brancardieri – din unitățile sanitare cu paturi din sistemul public este vaccinat împotriva COVID-19, 58.08% cu schemă completă și 1.4% cu prima doză. 1.79% nu au declarat statusul vaccinal, transmite

Datele au fost colectate de către direcțiile de sănătate publică la nivel național la finalul lunii iulie a.c.

Cele mai mari procente de personal medical vaccinat cu schemă completă se regăsesc în județele Călărași (76.45%), Cluj (71.69%), Sibiu (69.55%), Ilfov (69.13%) și municipiul București (66.34%), în timp ce pe ultimele locuri se află județele Suceava (44.53%), Bacău (43.47%), Arad (39.88%), Neamț (36.58%).

În ceea ce privește medicii, cele mai mari procente de medici vaccinați cu schemă completă împotriva COVID-19 se regăsesc în județele Ilfov (86%), Călărași (85%) și municipiul București (83%), urmate de Vrancea, Covasna (82%), Alba, Ialomița și Satu Mare (80%).

În privința celorlalte categorii profesionale, datele arată că asistenții medicali sunt vaccinați împotriva COVID-19 în proporție de 57.65% (55.99% cu schemă completă), infirmierii în proporție de 53.59% (52.37% cu schemă completă), iar brancardierii în proporție de 49.21% (47.66% cu schemă completă).

Datele privind personalul din unitățile de dializă private și spitalele din sistemul privat sunt în curs de colectare și integrare.