Ministrul Sănătății din Brazilia, internat de urgență în spital. E infectat cu Covid-19, dar medicii au mai descoperit o problemă de sănătate

Publicat: 31 10. 2020, 09:56
Actualizat: 31 10. 2020, 09:59
Generalul Eduardo Pazuello, ministrul Sănătății din Brazilia (FOTO: Facebook)

Ministrul Sănătății din Brazilia, generalul Eduardo Pazuello, infectat cu noul coronavirus, a fost internat în spital, după ce medicii au constatat că este deshidratat. Pazuello se izolase acasă, de când s-a infectat.

Potrivit CNN, Eduardo Pazuello a mers – vineri – la spital, în capitala Braziliei, pentru analize, iar medicii au constatat deshidratarea acestui. Ministerul Sănătății a negat că spitalizarea sa a fost cauzată de o complicație a infectării cu Covid-19.

Generalul este treilea ministru al Sănătății desemnat de președintele Jair Bolsonaro, preluând funcţia în luna septembrie, după ce predecesorii săi, Luiz Henrique Mandetta şi Nelson Teich, au părăsit Guvernul din cauza divergenţelor cu preşedintele țării.

Zeci de membri ai cabinetului brazilian și aleși, inclusiv Bolsonaro, au fost confirmați cu Covid-19 de când virusul a apărut în țară, în luna martie.

Chiar și fiul cel mare al președintelui brazilian a fost confirmat cu Covid-19, la un moment dat.

Mai mult, bunica Primei Doamne a Braziliei a fost răpusă de coronavirus.

La începutul acestei luni, Brazilia avea peste cinci milioane de cazuri de Covid-19, iar numărul morților ajunsese la 148.228.

Brazilianul Ronaldinho, infectat cu Covid-19. Fostul mare fotbalist este asimptomatic

Fostul mare fotbalist brazilian Ronaldinho, câștigător al „Balonului de Aur” în 2005, a anunțat, duminică, pe Instagram, că a fost testat pozitiv la Covid-19. Ronaldinho este asimptomatic și se simte bine.

Salut prietenii, familia, fanii, am făcut testul Covid, rezultatul este pozitiv, dar sunt bine, asimptomatic pentru moment”, a afirmat fostul jucător al echipelor FC Barcelona şi Paris Saint-Germain, potrivit G4Media.ro.

Ronaldinho, în vârstă de 40 de ani, va rămâne în carantină într-un hotel din Belo Horizonte, unde trebuia să ia parte la un eveniment al sponsorului stadionului Mineirao, în care a câștigat Copa Libertadores în 2013, cu echipa locală Atletico Mineiro.