SESIZARE la AEP pentru propagandă electorală interzisă pe ecranul electronic la mitingul lui Nicușor Dan. Anunțul Jandarmeriei

Publicat: 11 05. 2025, 12:06
Actualizat: 11 05. 2025, 19:03

Nicușor Dan, organizează duminică, 11 mai, o manifestație în București. Evenimentul a fost anunțat pe Facebook și îi cheamă pe cei care cred în „România onestă, dreaptă și europeană”.

UPDATE: 19:00 Mii de oameni s-au adunat la mitingul de susținere al lui Nicușor Dan, care se desfășoară în Piața Victoriei. În zona din fața Guvernului, circulația a fost limitată doar pe două benzi, iar restul căilor de acces în piață au fost închise. Potrivit Jandarmeriei, evenimentul este autorizat doar până la ora 22:00.

UPDATE 18:00 : Autoritățile au anunțat că la mitingul organizat de prezidențiabilul Nicușor Dan au fost promovate materiale electorale ce nu respectă cadru legal. Jandarmii au sesizat Autoritatea Electorală Permanentă în acest sens.

„În contextul adunării publice din Piața Victoriei, o persoană a apelat SNUAU 112 pentru a sesiza faptul că, în cadrul activității, organizatorul a afișat materiale electorale care nu respectă cadrul legal în vigoare, în scopul promovării candidatului la alegerile prezidențiale susținut în cadrul acestei manifestații.

În acest context, jandarmii au efectuat verificări de specialitate la fața locului și au întocmit un document de sesizare a Autorității Electorale Permanente, care va fi înaintat în cel mai scurt timp, însoțit de imagini foto-video.

Totodată, organizatorului adunării publice i s-au adus la cunoștință aspectele constatate și măsurile luate, fiindu-i solicitat să renunțe la folosirea acestui tip de material de propagandă electorală (ecran electronic de mari dimensiuni).” indică sursa menținată.

Știrea inițială:

„Într-un moment de cumpănă pentru România, ne strângem ca să arătăm că avem resurse de încredere, curaj și speranță. Trebuie să facem vizibilă încrederea noastră comună în dreptate, prosperitate, onestitate, în valorile europene.

Acest meeting nu este despre un om, ci despre ce fel de țară vrem să fim”, a scris Nicușor Dan pe pagina evenimentului.

„Vino îmbrăcat în alb”

Candidatul independent la alegerile prezidențiale le cere participanților să vină îmbrăcați în alb ca simbol al susținerii valorilor europene.

„Vino alături de mine și de toți cei care cred în România onestă, dreaptă și europeană! Vino îmbrăcat în alb! Adu-ți prietenii! Vino cu bateria telefonului plină! Ne vedem în Piața Victoriei!”, a adăugat Nicușor Dan.

Program manifestație:

  • Între 16:00-17:30: Adunarea participanților în alveola centrală din Piața Victoriei;
  • Între 17:30-21:30: Alocuțiuni în același perimetru;
  • Între 21:30-22:00: Defluirea totală a participanților.

Organizatorii au menționat că la adunarea publică vor fi acceptate doar steaguri, steme și simboluri ale României, Uniunii Europene și NATO.

CITEȘTE ȘI:

MAE avertizează că se încearcă manipularea românilor din afara țării: 3.600.000 de BULETINE de vot vor fi trimise în străinătate

Finala pentru Cotroceni: George Simion vs Nicușor Dan. Cum s-au împărțit VOTURILE în țară și în diaspora

De ce nu se poate face majoritate fără PSD? Cum arată aritmetica din Parlament/ Andrei Țăranu: Există posibilitatea unui guvern MINORITAR

Nicușor Dan: România nu-și permite să vorbească de alegeri anticipate. Nu-și permite să vorbească, în momentul asta, de Călin Georgescu prim-ministru

MAI reacționează la mesajele „alarmiste” din mediul online: Nu există nici un fel de BLOCAJ în organizarea turului doi al alegerilor prezidențiale

Povestea Mariei, FURATĂ la 10 ani din Spitalul pentru Copii „Budimex”. „Au trecut 25 de ani și tot mi-e frică să rămân singură”