NORME ALIMENTARE: Anchetă la Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă pentru Copii cu privire la mâncarea cu viermi servită pacienților

Publicat: 02 03. 2020, 12:47
Foto: caracter ilustrativ

Autorităţile din Cluj verifică Spitalul de Copii după ce copiii internaţi la pediatrie ar fi primit mâncare cu viermi.

Potrivit unui comunicat al Consiliului Judeţean Cluj transmis luni, în acest caz ar fi vorba despre o posibilă încălcare a normelor alimentare, notează Mediafax.

„Ca urmare a imaginilor apărute în spaţiul public, surprinse în cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă pentru Copii din Cluj-Napoca, Secţia Clinică de Pediatrie nr. 1, imagini ce indică o posibilă încălcare a normelor alimentare, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe, a trimis Corpul de Control al instituţiei pentru a verifica aspectele semnalate. În acest moment, la nivelul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă pentru Copii se desfăşoară, în acelaşi scop, o anchetă internă. CJ Cluj este în contact cu reprezentanţii DSP Cluj, instituţie ce derulează, la rândul ei, un control în acest caz”, se arată în comunicat.

Reprezentanţii CJ Cluj susţin că imediat ce vor avea toate informaţiile, le vor transmite: „Consiliul Judeţean Cluj nu va tolera niciun fel de abatere de la normele de igienă sanitară şi alimentară, la niciunul dintre spitalele pe care le are în subordine, cu atât mai mult cu cât forul administrativ judeţean a alocat tuturor spitalelor sume importante de bani”.

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă pentru Copii Cluj-Napoca se află în subordinea CJ Cluj.

Deputatul Emanuel Ungureanu a postat, duminică seara, pe Facebook, un film, despre care spunea că a fost făcut la Spitalul de Copii din Cluj şi în care se văd viermi lângă un pateu dat la cină unei mame internate cu copilul ei. Parlamentarul anunţă că luni va sesiza DSP Cluj.

„O mămică internată de câteva zile la etajul 2 din Clinica de Pediatrie de pe Strada Moţilor din Cluj-Napoca mi-a scris pe Facebook că la cină i s-a servit pateu cu viermi…”, a scris pe reţeaua de socializare parlamentarul.