Numărul românilor izolaţi din cauza coronavirusului a depăşit 8000

Publicat: 01 03. 2020, 17:38

Toate cele 12 probe analizate, duminică, la centrul de boli infecţioase din Timişoara sunt negative. Alte 20 de teste sunt în lucru în centrele din Bucureşti şi Cluj-Napoca, a transmis Grupul de comunicare strategică.

La centrul de boli infecţioase din Timişoara au fost lucrate probe de la 12 persoane. Toate rezultatele au fost negative, ceea ce înseamnă că nu au coronavirus.

„Tot astăzi (duminică-n.r.), la nivelul altor două centre sunt în lucru probe prelevate de la 20 de persoane, 12 la centrul din Bucureşti şi 8 la centrul din Cluj-Napoca”, au mai anunțat reprezentanții Grupului de comunicare strategică.

Teste cu rezultat negativ au fost realizate şi la Spitalul de Boli Infecțioase din Iași, în cazul a doi copii din Neamț și Bacău.

Potrivit acestora, la nivel naţional sunt 52 de persoane aflate în carantină şi alte 8.085 în izolare la domiciliu.