O femeie a primit o AMENDĂ în valoare de 11.000 de lire deoarece nu a achitat taxa de parcare în 5 minute. Cazul a ajuns în justiție
Hannah Robinson, în vârstă de 21 de ani, din Darlington, Marea Britanie, a fost sancționată cu peste 11.000 de lire de o firmă de parcări Excel Parking după ce nu a reușit să achite taxa de parcare în termenul de cinci minute impus de regulament.
Tânăra susține că a plătit corect de fiecare dată, problemele tehnice, precum lipsa semnalului mobil și dificultățile cu aplicația de plată, au făcut uneori imposibilă respectarea timpului-limită.
Potrivit The Telegraph, Hannah a explicat că a întâmpinat în repetate rânduri probleme în încercarea de a achita taxa prin aplicație, însă acest lucru nu a împiedicat compania să emită amenzi automate, ignorând circumstanțele.
„Am făcut tot ce am putut pentru a plăti în termen, dar aplicația pur și simplu nu funcționa. În era digitală, ar trebui să existe o marjă de înțelegere pentru astfel de situații,” a declarat tânăra.
Femeia a încercat să conteste amenzile, dar în februarie 2024 a primit o scrisoare prin care i se cerea să plătească 67 de amenzi – câte 100 de lire fiecare, plus o taxă de colectare a datoriilor de 70 de lire – totalul ajungând la 11.390 de lire, echivalentul a peste 13.300 de euro.
Mai mult, compania de parcări a dat-o în judecată pe britanică, însă instanța a respins cererea și a obligat Excel Parking să plătească 10.240 de lire către o organizație caritabilă.
Hannah a explicat că lucrează la un restaurant localizat în apropiere de parcare, de aceea din cauza orelor târzii de muncă și a preocupărilor legate de siguranță, a ales să continue să parcheze acolo.
„Terminăm uneori și la miezul nopții sau mai târziu. Era singura opțiune sigură pentru mine. Mă simt ușurată, ca și cum mi s-a luat o greutate imensă de pe umeri. A fost o perioadă extrem de stresantă și plină de anxietate”, a spus ea după proces.
Bunica ei, Adrienne Atkin, s-a declarat șocată de situație și a decis să o sprijine. „Nu-mi venea să cred suma. Nicio firmă n-ar trebui să facă asta unui tânăr care abia își începe viața.”
Compania de parcare susține, însă, că sancționarea femeii a fost un gest corect, iar reprezentanții au transmis că vor face apel la decizia instanței.
Cazul său a stârnit reacții în rândul publicului, mai ales în contextul în care tot mai multe parcări renunță la automatele tradiționale și se bazează exclusiv pe plata prin aplicații mobile. Criticii sistemului spun că această digitalizare rapidă îi dezavantajează pe utilizatorii care nu au acces constant la internet sau care întâmpină probleme tehnice.
Excel Parking nu a emis încă un punct de vedere oficial privind cazul Hannei Robinson, însă episodul readuce în atenție nevoia unei reglementări mai flexibile și adaptate la realitățile tehnologice actuale.
Situația Hannei Robinson scoate în evidență dificultățile tot mai frecvente cu sistemele moderne de plată pentru parcări. Deși tânăra de 21 de ani susține că a achitat întotdeauna taxa, întârzierile provocate de aplicația de plată sau lipsa semnalului i-au adus o sancțiune din partea companiei Excel Parking din Darlington. Timpul-limită de cinci minute pentru achitarea parcării s-a dovedit nerealist în condițiile tehnice descrise, potrivit The Telegraph.
Foto: Envato
Citește și:
Atenție la parcare la Mall. În ce condiții vi se poate ridica mașina și ce amenzi puteți primi