(P) Primăria Sectorului 5 accelerează reparațiile străzilor odată cu reducerea traficului: Str. Topologului, Str. Băjești, Str. Toporași
Pentru că se apropie sezonul vacanțelor și traficul s-a mai diminuat, deja, Primăria Sectorului 5, prin Societatea Infrastructură 5, intensifică programul de reparații în carosabil.
Astfel, în această săptămână, echipele de la Infrastructură 5 intervin pe:
- Str. Topologului, de la Calea Ferentari până la Str. Valdemar Lăscărescu, unde se efectuează reparații în carosabil, dar și la trotuar;
- Str. Băjesti intersecție cu Str. Pasărea și Str. Soceni, se execută reparații la carosabil;
- Str. Toporași nr. 31, intervențiile vizează atât reparații la carosabil, cât și la trotuar;
Primăria Sectorului 5 le cere scuze cetățenilor pentru disconfortul creat de această intensificare a campaniei de reparații la străzi și face apel, atât la șoferi, cât și la pietoni să circule cu atenție, să respecte semnalizările lucrărilor, pentru a evita orice incidente.
“Le-am cerut colegilor de la Infrastructură S5 să intensifice lucrările de reparații la străzi, pentru a profita de reducerea traficului.
Când copiii și cetățenii Sectorului 5 iau vacanță, noi trebuie să băgăm mai adânc plugul în brazdă, să muncim mai mult, ca să reparăm și carosabilul, dar și trotuarele, pentru ca, în toamnă, când lumea se va întoarce din vacanțe și copiii vor reveni în școli și grădinițe, traficul auto să nu mai fie blocat și de gropi sau lucrări neterminate, iar trotuarele să fie mai sigure, pentru cei mici, pentru mămicile sau bunicii care îi duc sau îi iau de la școală”, a declarat pentru București FM primarul Vlad Popescu Piedone.