(P)Contractele de finanțare pentru DJ601A au fost deja semnate, iar lucrările vor începe în curând

Publicat: 07 07. 2025, 09:00

Consiliul Județean Ilfov a primit sesizări din partea cetățenilor cu privire  la starea unor drumuri județene. Reprezentanții instituției informează pe această cale că  lucrările de modernizare și reabilitare se derulează etapizat, în funcție de alocările bugetare și de identificarea surselor de finanțare.

Anumite tronsoane de drum, din Ilfov, se află în diferite faze de implementare, precum DJ101A (Ostratu–Periș), DJ301 (inclusiv strada Poet George Țărnea din Pantelimon) și DJ601A, proiectele de reabilitare sunt în diferite faze de implementare, informează autoritatea administrativă județeană.

În cazul DJ601A, contractele de finanțare au fost deja semnate, iar lucrările vor începe în perioada următoare. Pentru mai multe informații vă invităm să consultați permanent website-ul nostru accesând link-ul: https://cjilfov.ro/comunicate-de-presa/, unde vor fi publicate permanent toate hotărârile luate în cadrul instituției.

În paralel, acolo unde configurația tehnică a drumului permite, mai spun cei de la CJ Ilfov, sunt prevăzute lucrări de amenajare a pistelor de biciclete și a trotuarelor, în conformitate cu normele și reglementările aplicabile pentru drumurile județene.

 

CITEȘTE ȘI:

(P) Proiectul „Ilfov, prin ochii tăi” a ajuns la final. Aproape 40.000 de perechi de ochelari, gratuit

(P) Centru pentru salvarea și reabilitarea animalelor sălbatice, în Ilfov