Primii pași finalizați pentru reabilitarea Spitalului Județean de Urgență Slatina
În ședința Consiliului Județean Olt, din 3 septembrie, au fost aprobați indicatorii tehnico-economici actualizați pentru proiectul de reabilitare a pavilionului central al Spitalului Județean de Urgență Slatina, anunță reprezentanții Consiliului Județean Olt.
Lucrările de reabilitare vor dura 24 de luni, având o suprafață de peste 8.500 mp. Costurile se ridică la aproape 72 de milioane de lei cu finanțare de la CNI și SJU Slatina.
„Această actualizare este un demers tehnic necesar, rezultat al modificărilor legislative și al creșterii TVA, care va permite scoaterea la licitație și, implicit, continuarea procesului de implementare”, anunță reprezentanții CJ Olt.
Sursa citată mai menționează că această reabilitare este un pas esențial pentru realizarea acestui obiectiv major în sănătate, care va aduce spații moderne, instalații noi și condiții mai bune pentru pacienți și cadrele medicale.