Raymond Eminga, primul african care candidează la o primărie în România: „Chiar dacă sunt negru cum sunt, sunt de-al vostru”

Publicat: 11 09. 2020, 19:49
Actualizat: 11 09. 2020, 19:51
Banner de promovare electorală din comuna Buturugeni, județul Giurgiu. Foto: Virgil Costea/ Facebook

Raymond Eminga este primul politician de origine africană care candidează pentru un post de primar în România. Este originar din Congo, cu cetățenie română, și intră în cursa electorală pentru  Primăria comunei Buturugeni, județul Giurgiu, din partea Pro România. Raymond Eminga a fost membru PSD Giurgiu vreme de șase ani, dar a aderat la Pro România în 2019, după ce s-a declarat dezamăgit de situația din PSD de la acel moment.

Congolezul a predat gratuit lecții de franceză copiilor din sat, iar acum speră ca sătenii să îl voteze ca primar

În vârstă de 55 de ani, Raymond a venit din Congo în România pentru studii când avea 23 de ani, obiţinând între timp şi cetăţenia. Acesta şi-a cumpărat o casă bătrânească în Buturugeni, judeţul Giurgiu, şi oferă meditaţii gratuite la limba franceză pentru copiii din sat. Congolezul a fost şi membru de partid în PSD timp de şase ani, de unde recent a plecat pentru că „ceea ce se întâmplă la nivel naţional a făcut să nu mă mai regăsesc în PSD”. Astfel, acesta a ajuns să să alăture în Pro România, unde speră să contribuie „cu idei bune”.

Raymond Eminga: „Negrul nu vine să conducă. Negrul vine să administreze. Și are capacitatea de a administra. Puteam să mă duc în Franța, unde am un băiat de 30 de ani, dar am ales să rămân în România”

„Am venit în România la studii la 23 de ani și am absolvit Academia de Studii Economice. Am ajuns la Buturugeni pentru că nu am putut să cumpăr o căsuță în București. Am cumpărat în satul Poșta, unde m-am mutat în 2002. Ulterior m-am implicat în activitatea politică și am lucrat timp de șase ani consilier PSD și apoi am ales să mă duc la Pro România. Îl consider pe Victor Ponta un o extrem de inteligent”, a declarat Raymond pentru postul RTV.

„Acum vreau să fiu primar pentru că am ajuns la nivelul la care trebuie săschimbăm lucrurile la nivelul comunei. Negrul nu vine să conducă. Negrul vine să administreze. Și are capacitatea de a administra. Puteam să mă duc în Franța, unde am un băiat de 30 de ani, dar am ales să rămân în România pentru că îmi place România și îmi plac româncele”.

„Chiar dacă sunt negru cum sunt, sunt de-al vostru, mai spune Raymond Eminga într-un mesaj adresat sătenilor din comuna Buturugeni.

 

”Ceea ce se întâmplă la nivel naţional a făcut să nu mă mai regăsesc în PSD”, a declarat congolezul în 2019, când s-a alăturat PRO România

”Încerc să mă implic în activitatea politică pentru că am fost primit cu toată căldura în comuna Buturugeni şi recunosc că poporul român e unul cu un nivel ridicat de ospitalitate, ceea ce face ca Raymond să ajute un pic dacă poate. Sunt tată a cinci copii şi i-am învăţat să zică ‘bună ziua’. Trei copii stau în România, unul este în Franţa şi o fetiţă în Congo. În politică ideea este să contribui cu ce pot eu mai bun, am idei pe care cu colegialitate pot să le emit şi, dacă vor fi acceptate, să fie bine pentru România, pentru că am trăit mai mult timp în România, care mi-a devenit o a doua ţară, decât în Congo”, a declarat Raymond Eminga la momentul aderării sale la PRO România.