REACȚIE. Olivia Steer și vaccinul pentru coronavirus. Cum a primit vedeta vestea că Djokovic se opune vaccinării obligatorii

Publicat: 21 04. 2020, 11:35

Olivia Steer a reacționat imediat la știrea că jucătorul de tenis Novak Djokovic se opune unei eventuale vaccinări obligatorii și a distribuit pe pagina ei această informație. Vedeta a postat un link cu știrea în limba engleză, dar a ținut să pună și traducerea în limba română.

„Pun traducerea titlului de articol, apărut în News 18 – Sports, pentru cei care nu știu engleza bine și las linkul aici, pentru mai multe informații (traductibile cu Google Translate):

„>: Djokovic este împotriva vaccinării obligatorii”, a postat Olivia Steer pe Facebook.

Soția lui Andi Moisescu s-a împotrivit mereu vaccinării, ba chiar a intrat într-o polemică cunoscută cu medicul pediatru Mihai Craiu, încercând să-l convingă pe acesta că vaccinurile sunt nocive.

Celebrul jucător de tenis Novak Djokovic a declarat luni că nu ar vrea să fie forțat să se vaccineze.

„Personal, sunt împotriva vaccinării şi nu aş vrea să fiu forţat de cineva să fac un vaccin ca să pot să călătoresc. Dar daca devine obligatoriu, ce se va întâmpla? Voi fi nevoit să iau o decizie. Am propriile gânduri despre această problemă şi dacă aceste gânduri se vor schimba cândva, nu ştiu.

Ipotetic, sezonul trebuia să se reia în iulie, august sau septembrie, deşi puţin probabil, înţeleg că vaccinul va deveni obligatoriu va deveni o cerinţă imediat ce vom ieşi din carantina strictă, dar nu există un vaccin încă”, a spus Djokovic într-un chat live cu alţi sportivi din Serbia.