REACȚIE. Viceprimarul Capitalei, critici dure la adresa patronilor care au organizat petrecerea din Herăstrău: „Le retrag toate autorizațiile. Șpăgari!”

Publicat: 17 05. 2020, 08:55
Actualizat: 06 04. 2021, 23:31
REACȚIE. Viceprimarul Capitalei îi critică pe patronii care au organizat petrecerea din Herăstrău: „Șpăgari, care au dat o masă unor procurori” Foto: Facebook

Aurelian Bădulescu, viceprimarul Capitalei, a reacționat dur după ce a văzut imaginile cu petrecerea organizată de patronii unei terase din Herăstrău. Viceprimarul consideră că principalii vinovați sunt cei care au organizat petrecerea, iar, duminică, va organiza o serie de controale potrivit Digi 24.

„Ce putem noi la momentul acesta să criticăm și probabil că mâine (duminică – n.r.) vom lua toată măsurile este atitudinea acestor fericiți ai sorții, care de-a lungul timpului, după anul 1990, s-au comportat cum au vrut ei doar pentru că au dat să mănânce o masă unor procurori sau a tot felul de polițiști care le-au permis să aibă acele terase pe salba de lacuri a Herăstrăului, dar vă garantez eu că de mâine, acești șpăgari care ne-au disperat cu aceste terase o să aibă un alt regim și alt tratament!”, a declarat viceprimarul Aurelian Bădulescu, sâmbătă seara, la Digi24.

Viceprimarul Capitalei i-a caracterizat pa aceștia drept ”șpăgari” și ”jupâni”.

„Trebuiau să aibă bunul simț să-și țină vesela și mesele puse deoparte. (…) Se consideră niște oameni care au influență asupra autorităților, dar vă garantez eu că n-o să mai aibă de mâine, că le retrag toate autorizațiile. Dacă n-ai autorizație de 30 de ani și ai terasa acolo, ce ești? Ești gâdea, ești jupân!”, a acuzat Aurelian Bădulescu.

„Mâine dimineață, până se vor trezi și guvernanții noștri și ce mai au de aprobat prin Parlament până o să scoată acea hotărâre în care am înțeles că a rămas ca terasele să fie deschise, o să luăm măsurile care se impun”, a promis viceprimarul. „Noi putem face un anumit tip de controale, nu sunt genul de om care o să spun că odată cu declanșarea stării de urgență, dar și a celei de alertă, poliția locală, care are această atribuție, se substituie operativ Direcției General de Poliție a Municipiului București, pentru că toți suntem autoritate publică până la urmă”, a adăugat Bădulescu, potrivit Digi 24.ro.

Zeci de tineri s-au adunat, sâmbătă seara, pentru a petrece în Parcul Herăstrău.

Mai multe imagini postate pe Facebook arată cum parcul a început să fie luat cu asalt încă din timpul zilei, fâcând picnicuri la iarbă verde, iar seara au organizat un party în aer liber.

Muzica suna în boxe, iar unii au stat inclusiv la terasele de pe malul lacului Herăstrău. Cei mai mulți nu purtau măști de protecție și nici nu păstrau nici distanța socială, relatează Hotnews. Mai mult, chiar se îmbrățișau când se întâlneau cu prieteni.