Rusia, blamată în cazul atacului cibernetic împotriva Georgiei/ Acuzaţiile sunt susţinute de SUA şi Marea Britanie

Publicat: 20 02. 2020, 18:07
Actualizat: 20 02. 2020, 22:37

Georgia a atribuit Rusiei, joi, un atac cibernetic masiv care a afectat mii de website-uri în octombrie 2019, ipoteza fiind susţinută de Statele Unite şi de Marea Britanie, relatează agenţia Reuters.

„Investigaţia efectuată de autorităţile georgiene, împreună cu informaţiile primite de la parteneri, a concluzionat că acest atac cibernetic a fost plănuit şi comis de divizia principală a Statului Major al armatei Federaţiei Ruse”, a declarat Vladimer Konstantinidi, purtătorul de cuvânt al Ministerului georgian de Externe, potrivit Mediafax.

Mii de website-uri ale instituţiilor, presei şi entităţilor private au fost afectate de atacuri cibernetice. Printre platformele online afectate s-a numărat site-ul Preşedinţiei Georgiei şi ale unor primării.

Ministerul rus al Apărării nu a făcut niciun comentariu pe această temă.

„Georgia condamnă acest atac cibernetic, care contravine normelor și principiilor internaționale, încălcând din nou suveranitatea Georgiei pentru a împiedica integrarea și dezvoltarea democratică europeană și euro-atlantică a țării”, a declarat Ministerul de Externe al Georgiei în declarația sa, potrivit euroasianet.

Centrul Naţional britanic pentru Securitate Cibernetică, din cadrul Agenţiei Guvernamentale pentru Comunicaţii (GCHQ), consideră că este foarte probabil ca atacul să fi fost comis de Serviciul rus de Informaţii Militare (GRU).

„Campania neraţională şi îndrăzneaţă de atacuri contra Georgiei, un stat suveran şi independent, este total inacceptabilă. Guvernul Rusiei are opţiuni clare: continuaţi acest model agresiv de comportament împotriva altor ţări sau deveniţi un partener responsabil care să respecte legislaţia internaţională”, a declarat Dominic Raab, ministrul britanic de Externe.

La rândul său, secretarul de Stat american Mike Pompeo, a îndemnat Rusia să înceteze „acest comportament faţă de Georgia sau alte ţări”.

Statele membre ale  UE Estonia, SUA și U.K s-au alăturat Georgiei pentru a atribui atacul Rusiei.

Ministrul adjunct de externe, Andrey Rudenko, a negat că Rusia a fost în spatele atacului.

Atribuirea unui atac cibernetic de către un stat membru al UE ar putea deschide calea către sancțiuni, inclusiv interdicții de călătorie și înghețarea activelor, împotriva persoanelor fizice, agențiilor sau companiilor rusești, potrivit unui nou „regim de cibernetică” adoptat de UE în 2019. Astfel de măsuri, care ar avea drept scop „descurajarea și reacția la atacurile cibernetice care constituie o amenințare externă pentru UE”, sunt supuse aprobării în unanimitate de către statele membre ale blocului, care sunt adesea dificil de realizat în problemele de politică externă, relatează publicația Bloomberg.

Sursă FOTO: Twitter