Amintirile din COPILĂRIE ale Dianei Bulimar. ”Am dat toată joaca de afară pe joaca din sală”

Publicat: 14 11. 2023, 14:30

Fosta gimnastă de performanță Diana Bulimar, în vârstă de 28 de ani, și-a amintit de copilăria sa și de perioada în care făcea sport.  ”Am dat toată joaca de afară pe joaca din sală”, a spus aceasta.

Diana Bulimar a fost dublă medaliată olimpică și dublă campioană europeană la gimnastică artistică, dar a decis să se retragă în 2016, din cauza mai multor accidentări. În plan personal, Diana Bulimar formează un cuplu cu Radu Ștefan Dumitrache de mai bine de trei ani. Cei doi s-au mutat împreună după aproximativ patru luni de la prima întâlnire.

Diana Bulimar și-a amintit de copilărie și de perioada în care făcea gimnastică de performanță. Aceasta a mărturisit, pentru catine.ro că în acea perioadă a fost foarte importantă susținerea de care a avut parte din partea părinților săi.

Amintirile din copilărie ale Dianei Bulimar. ”Faptul că am fost la distanță de ai mei nu m-a încurca”

”Zilele când eram copil erau pline de antrenamente, pline de distracție, abia atunci învățam lucruri noi. Am avut o perioadă când mergeam și în parc, dar ulterior am dat toată joaca de afară pe joaca din sală. Țin minte că veneam cu câteva ore înainte de antrenament doar pentru a ne juca”, a declarat Diana Bulimar.

Despre susținerea pe care a avut-o din partea părinților, fosta gimnastă a spus:

”Cred că fără ei nu aș fi reușit nimic. Nu m-au obligat să fac absolut nimic și cred că asta încerc să le explic și părinților din ziua de astăzi. Cu cât expui copilul la mai multă dorință a ta de a face ceva, cu atât copilul acela nu va vrea să facă acel lucru. Este bine să vină de la sine această dorință. Dacă unui copil îi va plăcea ceva, atunci el o va face în continuare. Cred că cele mai importante sfaturi erau iubirea de la distanță pe care o primeam. A contat foarte mult. De multe ori ne vedeam doar de două-trei ori pe an. Faptul că mi-au fost alături a contat enorm. Faptul că am fost la distanță de ai mei nu m-a încurcat. Acest lucru m-a învățat să-mi văd de treabă, mi-a creat un caracter aparte”.