Când este difuzată finala America Express 2023. Fanii nu mai au răbdare

Publicat: 20 12. 2023, 14:24

Emisiunea concurs America Express se bucură de mii de fani care stau cu sufletul la gură în așteptarea aflării echipei câștigătoare din acest sezon și a premiului în valoare de 30.000 de euro.

Marea finală a show-ului America Express 2023 se apropie cu pași repezi, la Antena 1. Lupta este din ce în ce mai grea, mai ales că fiecare dintre echipele rămase își dorește biletul de aur către marea finală. Acum, bătălia se dă între Alexia cu Aris Eram, Romică cu Cătălin Țociu, Giulia și Vlad Huidu și Laura cu Sânziana.

Când este difuzată finala America Express 2023

Marea finală de la ”America Express” va fi difuzată în perioada sărbătorilor de iarnă, a treia zi de Crăciun, pe 27 decembrie, în ziua de Sfântul Ștefan, de la ora 20:30. Finala va putea fi urmărită atât pe Antena 1, cât și online, pe AntenaPLAY.

”Drumul Soarelui” se va încheia în Buenos Aires, orașul unde marii câștigători vor primi premiul de 30.000 de euro.

Concurenții de la America Express 2023, sezonul 2

9 perechi de vedete au pornit pe Drumul Soarelui, o aventură la capătul lumii oferită de America Express. Alexia Eram și fratele ei, Aris, comedianții George Tănase și Ionuț Rusu, Romică Țociu și fiul lui, Cătălin, Iulia Albu și iubitul ei, Mike, Giulia Anghelescu și soțul ei, Vlad Huidu, Cleopatra Stratan și Edward Sanda, Iuliana Pepene, prezentatoarea Observatorului de dimineață și jurnalista de război Sonia Simionov, de asemenea parte din echipa Observator, divele digitale Sânziana Negru și Laura Giurcanu, actrița Ada Galeș și mama ei, scriitoarea Antoneta Galeș sunt concurenții care au spus un DA hotărât provocării celui de-al doilea sezon ”America Express”, cel mai dur reality show din România, difuzat de Antena 1.

În concurs au mai rămas Alexia cu Aris Eram, Romică cu Cătălin Țociu, Giulia și Vlad Huidu și Sânziana Negru cu Laura Giurcanu.

Sursa foto: Facebook America Express