Câți bani câștigă concurenții de la Survivor All Stars. Sumele uriașe aruncate în joc de Pro TV

Publicat: 11 01. 2024, 18:43

PRO TV a decis să înceapă anul cu un sezon special Survivor All Stars, în cadrul căruia vor participa mai multe dintre vedetele care au mai făcut parte anterior din reality show.

Nou sezon are loc în Republica Dominicană, iar filmările au început deja. Potrivit CANCAN, participanții vor primi sume destul de frumoase de la Pro TV, însă nu toate vedetele vor fi plătite la fel.

Noul sezon debutează pe 16 ianuarie, iar în funcție de cum au negociat, unele dintre vedete vor primi sume foarte mari de la postul de televiziune.

Ce sume vor primi concurenții de la Survivor All Stars

Ca în sezoanele anterioare, și în cel special, participanții vor fi împărțiți în două tabere: „Faimoși” și „Războinici”.

Cel mai bine plătit concurent se pare că va fi Jador. Potrivit CANCAN, Jador este „faimosul” care va câștiga 10.000 de euro pe săptămână, devansându-i pe colegii lui la fel de cunoscuți, cum ar fi Cătălin Moroșanu, TJ Milez sau Elena Ionescu.

Se pare că manelistul ar duce lipsă de cântări în această perioadă a anului, mai mult, afacerea pe care le-a deschis-o părinților, în județul Bacău, și unde lucrează și frații lui, nu stă chiar bine financiar. Astfel, Survivor All Stars a venit ca o mănușă pentru Jador, care ar putea încasa o sumă uriașă, dacă ajunge până în finală. Ar fi vorba de 160.000 de euro, în cele patru luni în care se derulează show-ul de la PRO TV. Iar dacă va câștiga trofeul, se adaugă premiul cel mare, 100.000 de euro!

Totodată, Andreea Tonciu va primi 6.000 de euro pe săptămână, urmată de ceilalți concurenți, care nu vor primi mai mult de 5.000 de euro săptămânal.