Cu ce SE OCUPĂ Brigitte Pastramă în Dubai. ”Deocamdată nu am foarte mult de lucru”

Publicat: 08 11. 2023, 16:30

Brigitte Pastramă, în vârstă de 46 de ani, a explicat cu ce se ocupă în Dubai, alături de partenerul său de viață. Cei doi au o firmă.

Brigitte formează în prezent o familie cu Florin Pastramă. Brigitte și Florin Pastramă s-au cunoscut la show-ul ”Ferma”, de la postul de televiziune Pro TV, după care s-au căsătorit. În data de 2 iunie 2022, Brigitte Pastramă a anunțat că divorțează de cel care îi este partener de viață. Dacă vedeta a făcut declarații despre separare, Florin Pastramă a preferat să păstreze discreția. Acum, cei doi s-au împăcat și sunt din nou împreună. Brigitte și Florin Pastramă au împlinit anul acesta patru ani de relație. Vedeta are doi copii, un băiat și o fată, din căsniciile anterioare. De ceva vreme, Brigitte Pastramă s-a mutat în Dubai. Ca să primească rezidență, vedeta și-a cumpărat o casă în Dubai. Vila a costat 400 000 de euro.

Pe o rețea de socializare, Brigitte Pastramă a explicat cu ce se ocupă ea și partenerul său de viață în Dubai. Aceștia și-au deschis o firmă de design interior și se ocupă de renovarea caselor.

Cu ce se ocupă Brigitte Pastramă în Dubai. ”Avem mai multe servicii pe care le oferim”

„Eu mi-am deschis o firmă aici, dar deocamdată nu am foarte mult de lucru. Mi-am deschis împreună cu Florin o firmă de design interior și amenajări interioare. Avem o echipă cu care renovăm case. Schimbăm faianța, punem mozaic, avem două stiluri de design, frech riviera și italian. Noi vopsim pereții cu velvet, punem tapet, modificăm instalația electrică în funcție de design și preferințele fiecăruia. Putem să facem și rame pe pereți, cu lumini. Avem mai multe servicii pe care le oferim, dar toate merg pe design francez sau italian”, a spus Brigitte Pastramă, notează protv.ro.

Bruneta a mărturisit că în Dubai nu este nici pe departe la fel de cunoscută ca în România:

„Fiind într-o țară străină, aici nu reprezint nimic. În afară de faptul că sunt influencer și mai sunt invitată poate la deschideri de magazine sau restaurante. Mai mult de atât nu reprezint. Eu sunt doar o mamă aici, care are grijă de copilul ei. Eu am renunțat la toate lucrurile acelea pe care mi le-a oferit viața. Până la urmă, copiii sunt moștenirea noastră și încerc să găsesc echilibrul familiei mele”.