Cum a fost CERUTĂ ÎN CĂSĂTORIE Valentina Pelinel de Cristi Borcea. „Foarte direct, fiindcă acesta este stilul lui”

Publicat: 18 12. 2023, 14:30

Valentina Pelinel, în vârstă de 42 de ani, a povestit cum a fost cerută în căsătorie de Cristi Borcea, în vârstă de 53 de ani. „Foarte direct, fiindcă acesta este stilul lui”, a spus blonda.

Valentina Pelinel este un fost model de talie internațională. În anul 1996, Valentina Pelinel a câștigat concursul „Top Model România” și astfel a reușit să ajungă fotomodel la New York.

În data de 12 septembrie 2018, Valentina Pelinel s-a cununat civil cu omul de afaceri Cristi Borcea. Valentina Pelinel și Cristi Borcea au împreună un copil, Milan, care a venit pe lume în anul 2016. În data de 1 martie 2019, Valentina Pelinel și Cristi Borcea au devenit din nou părinți de gemene, Indira Maria și Rania Maria. În data de 30 septembrie 2018, Valentina Pelinel și Cristi Borcea au făcut nunta în Ungaria. Nașii cuplului au fost Irina Nicolae și Marius Vizer.

Omul de afaceri Cristi Borcea are, în total, nouă copii. Alina Vidican, cea de-a doua soție, are doi copii cu omul de afaceri Cristi Borcea: Alexandru și Gloria. Din căsnicia Mihaelei Borcea cu Cristi Borcea au rezultat trei copii, Patrick și gemenii Antonia Melissa și Mihai Angelo. De asemenea, fostul acționar de la clubul Dinamo mai are un copil dintr-o relație cu o avocată. Valentina Pelinel a mai fost căsătorită cu Cristian Boureanu.

Valentina Pelinel a povestit, la emisiunea ”Online Story by Cornelia Ionescu” cum a fost cerută în căsătorie de cel care îi este în prezent partener de viață.

Cum a fost cerută în căsătorie Valentina Pelinel de Cristi Borcea. ”M-a cerut de soție cred că tot la telefon”

„Sufletul pereche îl simți și, indiferent de obstacole, tot acolo ajungi. Sufletul pereche e pentru tine. Ne-am zis amândoi ”Te iubesc!” printr-un mesaj. Contează să fii asumat. La noi nu a fost flirt. Ne-am asumat, ne-am iubit, suntem o familie”, a declarat Valentina Pelinel, potrivit revistei Viva.

„M-a cerut de soție cred că tot la telefon. Foarte direct, fiindcă acesta este stilul lui. Cristi, de fapt, a și recunoscut… Ați văzut cum a zis: Ea trebuie să fie soția mea și gata. E frumos. Oricum s-ar fi întâmplat, tot frumos e”, a mai spus aceasta.