Doliu în TEATRUL românesc. A murit unul dintre cei mai îndrăgiți actori

Publicat: 30 09. 2023, 14:49
Actualizat: 30 09. 2023, 14:50
Doliu în teatrul românesc / Sursa FOTO: pixabay.com

Teatrul românesc este din nou în doliu. Unul dintre cei mai îndrăgiți actori, născut în Botoșani, s-a stins din viață.

Colegii de scenă regretă dispariția sa și vorbesc la superlativ despre el.

A murit Costache Babii Anghelescu

Costache Babii Anghelescu se stabilise de mai mulți ani la Brașov. Trecerea sa la cele veșnice i-a întristat pe ceilalți actori de la Teatrul „Sică Alexandrescu”, care au lăsat mesaje despre acest mare personaj al teatrului românesc.

Babii Anghelescu era iubit și admirat de o țară întreagă. În urma lui rămâne o carieră de peste 40 de ani.

Născut în comuna botoșăneană Frumușica, Costache Babii Anghelescu era stabilit de mai mulți ani la Brașov.

„În aceste momente de tristețe profundă, ne unim în gânduri și rugăciuni cu familia și prietenii marelui actor Costache Babii Anghelescu.

Absolvent Colegiul Național „August Treboniu Laurian” din Botoșani, promoția 1954, și Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică ”IL Caragiale” (UNATC), 1962-1966.

Actor la Teatrul Dramatic ”Sică Alexandrescu” din Brașov (1966- 2006).

Cetățean de Onoare al Municipiului Brașov, în 2012. Premiul de Excelență al UNITER în 2002.

Pierderea lui lasă un gol imens în lumea noastră, dar moștenirea sa artistică va străluci mereu ca o stea pe cerul teatrului.

Maestrul Teatrului Românesc Costache Babii Anghelescu nu a fost doar un actor excepțional, ci și o sursă de inspirație pentru generații întregi de spectatori și artiști. Cu fiecare rol pe care l-a interpretat, el a adus magie pe scenă și a captivat inimile noastre cu talentul său uimitor și pasiunea sa pentru arta teatrală.

Amintirea sa va rămâne mereu vie în inimile noastre, iar contribuția sa la patrimoniul cultural al teatrului nostru va fi mereu recunoscută și apreciată. Suntem recunoscători pentru toate momentele de frumusețe și emoție pe care ni le-a oferit de-a lungul anilor și ne simțim privilegiați că am putut să împărtășim această călătorie artistică alături de el”, au transmis colegii lui actori de la Teatrul „Sică Alexandrescu”, din Brașov.