Elton John, diagnosticat cu pneumonie, nevoit să întrerupă un concert: Am cântat din tot sufletul, până când vocea mea nu a mai făcut faţă – VIDEO

Publicat: 17 02. 2020, 10:12
Actualizat: 17 02. 2020, 10:19

Elton John a fost nevoit să îşi întrerupă un concert în Noua Zeelandă după un recital de o oră și jumătate pentru că a rămas fără voce. Artistul le-a explicat fanilor că a fost diagnosticat cu pneumonie.

În imaginile de la concertul susţinut duminică la Mount Smart Stadium din Auckland, apărute pe reţelele sociale, Elton John poate fi văzut în timp ce interpretează piesa „Rocketman”.  La un moment dat, se poate remarca faptul că artistul nu mai poate susține piesa. John, care cânta deja de o oră şi jumătate, a părăsit scena foarte supărat, în timp ce mulţimea îl ovaţiona.

Ulterior, Elton John a scris pe contul său de pe reţeaua de micro-blogging Twitter că a fost diagnosticat cu o formă uşoară de pneumonie, dar a decis totuşi să ofere publicului „cel mai bun show uman posibil”.

„Am cântat din tot sufletul, până ce vocea mea nu a mai făcut faţă. Sunt dezamăgit, foarte supărat şi îmi pare rău. Am oferit tot ceea ce am putut”, a mai scris artistul, potrivit tmz.com.

Sir Elton John, în vârstă de 72 de ani, susţine în prezent turneul său de adio, The Farewell Yellow Brick Road, care a debutat în 2018 şi va dura trei ani.

În urmă cu o săptămână, Elton John a primit un premiu Oscar pentru piesa „(I’m Gonna) Love Me Again”, din filmul despre viaţa sa, „Rocketman”.