Jennifer Lopez și Ben Affleck, filmați în momente intime. Acest VIDEO a devenit imediat viral pe rețelele de socializare

Publicat: 15 06. 2021, 11:50
Jennifer Lopez și Ben Affleck, filmați în momente intime / Sursa FOTO: printscreen

Jennifer Lopez şi Ben Affleck au fost fotografiaţi duminică, 13 iunie, în timp ce se sărutau într-un restaurant din Los Angeles. Cei doi confirmă zvonurile din ultimele săptămâni, privind o reluare a relației care ținea capul de afiș în presa mondenă acum aproape 20 de ani. Pozele cu noul cuplu de la Hollywood au fost realizate de paparazzi şi ulterior publicate în New York Post.

Imaginile îi arată pe cei doi artişti în timp ce se sărută şi iau masa. Alături de ei sunt membri ai familiei lui Jennifer Lopez. Totul se petrece în celebrul restaurant Nobu, din Malibu, cartier de fițe din vestul metropolei Los Angeles. Agenţii celor două vedete au refuzat să facă declaraţii pe acest subiect.

Cuplul Bennifer revine în varianta 2.0

Jennifer Lopez şi Ben Affleck, supranumiţi „Bennifer”, au format cel mai mediatizat cuplu din lume la începutul anilor 2000. Relaţia lor a fost intens prezentată în tabloide, inclusiv prin fotografii cu maşinile de lux ale celor două vedete. JLo chiar a primit un inel de logodnă spectaculos, ce includea un diamant roz de 6,1 carate. Artiștii au pus capăt planurilor de nuntă brusc în anul 2003. Câteva luni mai târziu, ei se despărțeau fără alte explicații suplimentare.

În ultimele săptămâni, Jennifer Lopez şi Ben Affleck au fost fotografiaţi de mai multe ori în timp ce se aflau împreună în Los Angeles şi Miami. Apropierea lor vine după ce artista şi fostul jucător de baseball Alex Rodriguez şi-au anulat logodna la jumătatea lunii aprilie. Relaţie lor a durat patru ani.

Recentele fotografii sunt primele imagini în care Lopez şi Affleck sunt văzuţi sărutându-se în public după ce şi-au reluat relaţia.

JLo se mută din Miami la Los Angeles

Potrivit unei surse citate de E! News, Jennifer Lopez (51 de ani) ar intenţiona să se mute din Miami la Los Angeles pentru a petrece mai mult timp alături de Ben Affleck (48 de ani). În acest sens, ea caută o şcoală potrivită pentru cei doi copii, gemenii Max şi Emme, în vârstă de 13 ani. De altfel, Max și Emme, plus sora mai mică a cântăreţei, Lydia Lopez, au fost fotografiaţi și ei în restaurantul din Malibu.

La patru luni după despărțirea de Ben Affleck, în 2003, Jennifer Lopez s-a căsătorit cu Marc Anthony. La rândul lui, actorul s-a căsătorit în 2005 cu Jennifer Garner, de care a divorţat în 2018. Cei doi au împreună trei copii: Violet Ann, Seraphina Rose şi Samuel.