Michael Schumacher a devenit bunic pentru prima oară: „Suntem binecuvântaţi să te avem în viaţa noastră”

Publicat: 08 04. 2025, 12:06
Actualizat: 08 04. 2025, 12:19

Michael Schumacher, legendarul pilot de Formula 1, a devenit bunic pentru prima oară. Fiica sa, Gina-Maria Schumacher, în vârstă de 28 de ani, a născut o fetiță pe 29 martie 2025, pe care a numit-o Millie.

Fiica lui Michael Schumacher, Gina, a împărtășit vestea pe rețelele sociale, exprimându-și bucuria și recunoștința pentru noul membru al familiei. ​

„Bine ai venit în această lume, Millie Născută pe 29 martie – inimile noastre sunt mai pline ca niciodată. Suntem mai mult decât binecuvântaţi să te avem în viaţa noastră”, a scris Gina-Maria Schumacher împreună cu partenerul Iain Bethke pe Instagram.

Gina-Maria și soțul ei, Iain Bethke, s-au căsătorit în septembrie 2024, iar în decembrie au anunțat că așteaptă o fetiță. Gina este o sportivă de succes în echitație, continuând tradiția familiei de excelență în sport.

Fratele Ginei, Mick Schumacher, pilot de curse și el, a felicitat-o călduros pentru nașterea micuței Millie.

Această veste aduce o rază de bucurie în familia Schumacher, care a trecut prin momente dificile după accidentul grav suferit de Michael în 2013. Starea sa de sănătate a rămas privată de atunci.

Michael Schumacher, campion mondial de Formula 1, a suferit un traumatism cranio-cerebral şi o hemoragie cerebrală şi a fost îngrijit la domiciliu de când a ieşit din comă, în 2014.

Foto: Facebook/Profimedia

Ce a dezvăluit Mick, fiul Micheal Schumacher, despre viața alături de tatăl său, după accident: „A trebuit să-mi găsesc propriul drum”

Michael SCHUMACHER, prima apariție publică, la 11 ani de la cumplitul accident

FRATELE lui Michael Schumacher, legendei Formulei 1, își dezvăluie marele său secret din dragoste. „Cel mai frumos lucru în viață este…”