Rona Hartner, pe moarte! Mesajul SFÂȘIETOR transmis de sora îndrăgitei artiste

Publicat: 22 11. 2023, 19:12
Actualizat: 22 11. 2023, 19:17
Rona Hartner, pe moarte! / Sursa FOTO: facebook.com/ImRonaHartner

Într-un sfâșietor mesaj publicat pe Facebook, sora Ronei Hartner susține că îndrăgita artistă este pe moarte și își trăiește ultimele clipe din viață. Din câte se pare, sănătatea acesteia s-a degradat foarte mult și nu mai poate fi făcut nimic spre a-i îmbunătăți starea.

Miercuri, 22 noiembrie, Rinda, sora Ronei Hartner, a scris pe Facebook un mesaj cu adevărat tulburător, pentru toți fanii artistei.

„Vă cer gânduri bune și rugăciuni pentru sora mea”

Rona Hartner nu se simte deloc bine, viața ei atârnând de un fir de păr în aceste momente. De altfel, chiar sora sa susține că artista își trăiește ultimele clipe.

„Bună seara la toată lumea. Sunt Rinda sora Ronei.

Vă scriu să vă cer gânduri bune și rugăciuni pentru sora mea care își trăiește ultimile clipe. Ne scuzați dacă nu răspundem la mesaje, în aceste clipe dificile, vrem să fim cu ea și cu fetița ei.

Dumnezeu să-i aline suferința și să o primească la el!”, este mesajul postat de sora Ronei pe pagina artistei de Facebook a artistei.

Rona Hartener este una dintre cele mai apreciate vedete din showbiz-ul românesc.

De-a lungul ultimilor ani, ea s-a luptat cu o serie de probleme de sănătate, starea sa înrăutățindu-se în ultima perioadă.

Chiar Rona Hartner a anunțat că una dintre metastazele de cancer, cea de pe creier, a crescut.

„Trec printr-o mică încercare de sănătate. Nu știu dacă voi face sărbătorile în țară sau în Canada, cu familia mea!

Nu prea pot să îmi programez nimic pentru că a crescut… una din metastaze a devenit puțin rebelă, cea de pe creier. În timp ce tot organismul este vindecat a apărut o metastază puțin rebelă și trebuie să o țin în frâu acum și să fac radioterapie.

Dar o să fac un video pe pagina mea de Facebook, acolo unde o să vorbesc mai pe larg despre acest lucru”, a povestit recent Rona Hartner, într-un interviu pentru ciao.ro.