Smiley, tată? Cum răspunde artistul la această întrebare. VIDEO

Publicat: 11 02. 2014, 10:01
Actualizat: 29 07. 2014, 18:02

This browser does not support the video element.

Are milioane de fani, dar recunoaște că în fața copiilor este topit. Sunt mult mai deschiși, mult mai inteligenți, mult mai focusați. Sunt varianta noastră îmbunătățită, spune Smiley despre cei mici. Într-un interviu acordat Gândul LIVE artistul a mărturisit că iubește copiii, dar cu toate astea nu se simte încă pregătit pentru a deveni tată. „Îmi plac foarte mult copii, dar din păcate nu sunt pregătit pentru a deveni tată. Când ai un copil trebuie să îi acorzi tot timpul tău, iar eu nu am timp. Stau prost la acest capitol”, a declarat artistul la Gândul LIVE.

Anunțul neașteptat făcut chiar de Smiley: „Sunt topit”. Cine i-a furat inima cântărețului

Cântărețul a vorbit despre misiunea sa pe care o are în cadrul  UNICEF, aceea de ambasador al bunăvoinței. „Eu am mandat deschis. Voi fi ambasador UNICEF atât timp când au nevoie de mine. Mie îmi plac foarte tare copii și cred că toate eforturile unei țări ar trebui focusate mai mult de 50% în direcția copiilor. Ei sunt viitorul, ei trebuie să fie educați”, a precizat Smiley.

De altfel, el a reiterat mesajul împotriva violenței exercitate asupra celor mici. „Cum poți să lovești un om care nu se poate apără. Un copil nu se poate apăra. El e mic, nu știe că greșește”, spune Smiley, care are și un mesaj pentru autorități: „Trebuie să ne focusăm atenția mai mult asupra copiilor. Mi se pare că sunt nou model de oameni. Copii care vin acum sunt mult mai deschiși, mult mai inteligenți, mult mai focusați. Au capacitatea de a se focusa pe mai multe lucruri. Sunt mult mai buni decât noi”, a mai spus Smiley.