SOLIDARITATE. O asistentă medicală care se întorcea de la propria nuntă a ajutat victimele unui accident

Publicat: 01 07. 2020, 22:27
Actualizat: 06 04. 2021, 20:03
SOLIDARITATE. O asistentă medicală care se întorcea de la propria nuntă a ajutat victimele unui accident / Sursă foto: Facebook

Doi americani proaspăt căsătoriți, care se întorceau de la petrecerea lor de nuntă, au fost martorii unui accident rutier în drum spre casă. Mireasa, care este asistentă medicală, a coborât din mașină și a acordat primul ajutor până la sosirea echipajelor de salvare. Imaginea cu asistenta în rochie de mireasă ajutând victimele accidentului au fost apreciate de foarte mulți internauți, devenind virale, relatează site-ul Bring me the News.

Proaspăta căsătorită a intervenit imediat pentru a acorda îngrijiri

„Când ne întorceam de la nunta noastră, la doar câteva străzi de casă, am văzut un SUV intrând în altul, accident în care au fost implicate alte trei mașini. Am tras pe dreapta și am văzut oamenii trăgând dintre mașini o femeie cu o tăietură adâncă la femur. Soția mea a ieșit din mașină, îmbrăcată în rochia de mireasă, și a fugit să dea o mână de ajutor, în timp ce eu am sunat la 911. Rachel a ținut-o pe femeia rănită, a vorbit cu ea și a ajutat-o până au venit paramedicii”, a spus Calvin Taylor, soțul lui Rachel, asistentă medicală din Saint Paul, Minnesota.

Rachel, alături de soțul său / Sursă Foto: Facebook

Rana femeii era foarte adâncă

Asistenta medicală a relatat că rana femeii era adâncă până la os și și că a făcut tot ce a putut să o mențină conștientă și calmă, până la sosirea echipajelor de salvare.

„A fost extraordinară și mi-a salvat viața, ajutându-mă să rămân calmă și concentrată”, a povestit ulterior victima accidentului, Tamara.