Sondaj Avangarde: 79% dintre români declară că țara noastră se îndreaptă într-o direcție greșită. 53% dintre respondenți sunt nemulțumiți de activitatea Ministerului Sănătății în gestionarea pandemiei Covid-19

Publicat: 29 03. 2021, 22:33

79% dintre romani declară că țara noastră se îndreaptă într-o direcție greșită. Mai mult, 63% dintre respondenți nu au acordat note de trecere Guvernului României pentru modul în care a gestionat până în acest moment pandemia COVID-19.

Sondaj Avangarde: 79% dintre români declară că țara noastră se îndreaptă într-o direcție greșită

In cadrul emisunii „Sinteza Zilei” de la Antena 3, a fost prezerntat un sondaj de opinie realizat de Avangarde, grupul de studiu socio comportamentale, privind modul în care oamenii percep gestionarea pandemiei în România.

Potrivit unui sondaj Avangarde, 48% dintre respondenți consideră că vaccinul este necesar şi important, în timp ce 32% susțin că imunizarea nu este necesară. Alți 3% susțin că această campanie de vaccinare ar fi utilă doar pentru persoanele cu vârste de peste 55 de ani.

În ceea ce privește tipul de vaccin 24% dintre respondenți spun că au încredere în Pfizer, 6% în Modernă, 3% în serul de la AstraZeneca, în timp ce 33% susțîn că nu au încredere în niciunul.

Ministrul Sănătăţii, lipsă de încredere în ceea ce privește gestionarea pandemiei

59% dintre respondenți consideră că armata ar trebui să se ocupe în continuare de campania de vaccinare anti-Covid-19, în timp ce 12% cred că demersul ar trebui preluat de Ministerul Sănătății.

Mai mult, 53% dintre respondenți s-au declarat nemulțumiți de activitatea instituției în acest an.

Studiul a fost realizat în perioada 15.03.2021-26.03.2021 pe un eșantion de 930 de subiecți prin metoda CATI (interviuri telefonice).

Sondaj Avangarde  îl clasează pe Rareș Bogdan în fața actulalului premier Florin Cîțu, în rândul votanților PNL

În acest an se va organiza congresul pentru alegerea președintelui partidului Național Liberal. În urma sondajului realizat de AVANGARDE, pe primul loc se află Ludovic Orban, cu 14%, fiind urmat de premierul Florin Cîțu, cu 11% și Rareș Bogdan cu 8%.

În urma unui sondaj realizat în rândul votanților PNL, rezultatele îl clasează pe Rareș Bogdan în fața actulalului premier Florin Cîțu. Datele în urma acestui sondaj arată astfel: Ludovic Orban 29%; Rareș Bogdan 25%; Florin Cîțu 23%, iar 10% dintre respondenți au precizat că nu îi interesează, în timp ce 13% au ales să nu răspundă.

Ordinea în care membrii actualului Executiv au câștigat încrederea românilor este: Florin Cîțu, Sorin Cîmpeanu, Nicolae Ciucă, Cătălin Drulă și Raluca Turcan.