Soţia lui Eduard Novak, primul mesaj pentru vicecampionul paralimpic de la Tokyo

Publicat: 27 08. 2021, 15:50
Eduard Novak și Laura Novak. Foto: Facebook

Soția ministrului Eduard Novak a transmis un mesaj vicecampionului paralimpic de la Tokyo. Aceasta a urmărit cursa, alături de cei trei copii, din cofetăria deținută la Miercurea Ciuc.

Potrivit jurnalistului Dorin Chioţea, şeful departamentului de Sport din cadrul TVR, finala în care a concurat, Eduard Novak a fost urmărit de soţie şi de cei trei copii ai cuplului,.

 

„Sunt extrem de fericită şi mândră pentru performanţa lui. Am avut emoţii în tot timpul concursului, dar sunt convinsă că i-am transmis toate energiile noastre bune, chiar dacă n-am putut fi alături de el, la Tokyo.

Este o performanţă deosebită, mă bucur mult. Sunt fericită şi apreciez din suflet ceea ce a reuşit. Pe lângă faptul că este un sportiv de performanţă, Eduard este un tată deosebit şi un soţ adevărat. A fost susţinut de întreg oraşul, toată lumea a fost alături de el şi toţi se bucură pentru rezultatul său, pentru că el este un mare campion”, a transmis Laura Novak.

 

Ministrul Eduard Novak a obținut argint la proba de urmărire individuală 4000 m. de la Jocurile Paralimpice disputate la Tokyo. Astfel el marchează două premiere:  primul ministru în funcție care participă la Jocurile Paralimpice și primul care câștigă o medalie.

Novak a fost întrecut în finală de slovacul Jozef Metelka, la fel cum s-a întâmplat în calificări.

România a cucerit până acum patru medalii la Jocurile Paralimpice, dintre care trei au fost obţinute de Eduard Novak (44 ani), aur în 2012, la Londra (ciclism – urmărire individuală, categoria C4), argint în 2008 la Beijing (ciclism – contratimp, cat. LC2) şi la Londra în 2012 (ciclism – contratimp, cat. C4), precum şi o medalie de bronz câştigată de Alex Bologa, în 2016, la Rio (judo – cat. 60 kg).

La Jocurile Paralimpice de la Tokyo, România participă cu 7 sportivi, care concurează la tenis de masă, judo, atletism, ciclism şi tir cu arcul, obiectivul fiind câştigarea a trei medalii.